-
Metode specifice învăţământului preşcolar
Modernizarea metodologiei didactice reprezintă un element fundamental al reformei
deoarece, în formarea copilului, metoda joaca rolul unui instrument important de cunoaştere a
realităţii, de integrare în societate. Ele vizează copilul care devine prin metode moderne principalul
beneficiar al proprei activităţi de descoperire.
Clasificarea metodelor - dupa scop, (tradiţionale - moderne), sarcina didactica prioritară
(dobandire a cunoştinţelor, de formare a priceperilor şi deprinderilor, de consolidare, de verificare şi
evaluare de recapitulare şi sintetizare),
Sarcinile didactice se realizează cu ajutorul metodelor, tehnicilor şi procedeelor didactice. Folosirea
judicioasa a metodelor are o deosebita importanţă pentru reuşita activităţii de la catedra; pe de alta
parte, conţinuturile fiecarei discipline şi obiectivele pe care şi le propune sa le îndeplinească, pretind
metode adecvate. Adoptarea şi nu adaptarea metodelor de predare ale unor discipline, la alte
discipline pot conduce la rezultate contradictorii. Metodele reprezinta forme specifice de organizare
a relatiei profesor-elev şi elev-cunoştinte şi cuprind o suita de procedee care vizeaza cunoaşterea,
instruirea şi formarea personalităţii. În literatura de specialitate, metoda este definită ca o maniera
de a acţiona practic, sistematic şi planificat, ca o tehnica de a atinge un obiectiv prestabilit.
Descrierea metodelor de instruire.
Fundamente şi posibilităţi de aplicare eficienta, activizatoare, creativă. Observaţia este o
metodă bazată pe relaţia directă cu realitatea înconjurătoare; este o metodă intuitivă. Ea este folosită
în grădiniţă în special ca observaţie dirijată, maniera acesteia urmărindu-se a se interioriza la nivelul
copilului, constituindu-se ca bază pentru ceea ce mai târziu va fi observaţie independentă. Forma de
observare independentă poate să apară ca procedeu în cadrul excursii lor şi vizitelor concepute ca
un alt set de metode de organizare a actului învăţării, la vârsta de referinţă. Observaţia dirijată ca
metodă este deosebit de importantă acum pentru că, prin caracterul ei organizat, chiar prin
integrarea sa într-un sistem de abordare a cunoaşterii realităţii înconjurătoare, îl ajută pe copil să
descifreze mai repede şi mai corect lumea în care trăieşte. Este o metodă preponderent folosită în
activităţile de cunoaştere a mediului înconjurător dar, în special ca procedeu, poate să apară şi în
alte activităţi obligatorii.
Efectele sale principale la nivelul copilului preşcolar sunt:
dezvoltarea deprinderii de investigare ordonată a unui aspect;
dezvoltarea capacităţii de a urmări un plan corelat unui scop formulat, deocamdată, de adult;
dezvoltarea capacităţii de analiză, abstractizare şi de sinteză, generalizare;
dezvoltarea spiritului de observaţie;
trezirea interesului de cunoaştere, a dorinţei de a cunoaşte, a curiozităţii etc.
Din punctul de vedere al relaţiei sale cu principiile didactice, se pot face următoarele
consideraţii:
se află în relaţie directă, ex Ɩ6