-
ale personalităţii în preşcolaritate sunt: „extensia Eului”, formarea conştiinţei morale, socializarea
conduitei. Psihologul american G. Allport (1981), care a studiat procesul elaborării ontogenetice a
„Eului”, precizează că pînă la 3 ani acesta a parcurs trei etape: simţul eului corporal; simţul unei
identităţi de sine continui ; respectul faţă de sine, mândria. În perioada preşcolarităţii aceste procese
se perfecţionează adăugându-se alte două dimensiuni importante ce contribuie la sporirea
individualităţii copilului: „extensia eului” şi „imaginea eului” (G. Allport, 1981, p. 181). Primul
aspect este legat de simţul de proprietate, echivalează cu lărgirea sferei sale de cuprindere, copilul
vorbind despre „fratele meu”, „mingea mea” etc. Autorul subliniază că putem înţelege cel mai bine
personalitaitea cunoscând ce cuprinde Eul extins, „dar copilul mic are numai rudimentele unei
asemenea extensiuni a Eului” (G. Allport, 198l, p. 131). Cel de-al doilea aspect se caracterizează
printr-un început rudimentar de conştiinţă a copilului, care „ajunge să cunoască ce aşteaptă părinţii
de la el şi să compare această aşteptare cu propriul său comportament”. Referitor la. apariţia
conştiinţei morale a copilului, specialiştii sunt de acord că ea este strâns legată de imaginea de sine
a acestuia. El îşi formează imaginea de sine prin preluarea ei de la părinţi, aşa încât în aceasta intră,
de fapt, atitudinile, exigenţele, interdicţiile şi expectaţiile părinţilor. „Imaginile parentale
interiorizate constituie pentru copil un mijloc de autocontrol care îi oferă siguranţă şi îi sporeşte
independenţa” (G. Allport, 1981, p. 101). Cercetările lui J. Piaget cu privire la psihogeneza
judecăţilor morale la copil disting faza eteronomă (copilul preia norme, reguli, interdicţii în mod
neselectiv din anturaju1 imediat) şi faza autonomiei morale, ce corespund din punct de vedere
genetic vârstei între 7 şi 12 ani. Este un stadiu al cooperării, în care respectul este reciproc, regulile
şi normele morale fiind interiorizate şi transformate în mobiluri interioare ale conduitelor, fiind
implicat şi propriul sistem valoric în actul de apreciere, judecare a faptelor, situaţiilor. Piaget
consideră că există un paralelism între constituirea conştiinţei logice şi a conştiinţei morale. Astfel,
dacă în dezvoltarea gândirii există o perioadă de egocentrism şi apoi de realism, tot aşa şi în
dezvoltarea timpurie a conştiinţei morale există faza comportamentului moral egocentric şi faza
realismului moral.
Ca şi J. Piaget, L. Kohlberg (după Ricks, 1978) este interesat de evoluţia şi formarea morală
a copilului, evidenţiind trei niveluri de dezvoltare morală, ce cuprind şase stadii ale raţionamentului
moral:
Nivelul I — premoral (4 - 10 ani):
• stadiul moralităţii ascultării ;
• stadiul moralităţii hedonismului instrumental naiv;
Nivelul II — al moralităţii convenţionale (10 - 13 ani):
• stadiul moralităţii bunelor relaţii;
• stadiul moralităţii legii şi ordinii;
Nivelul III al autonomiei morale sau interiorizării şi acceptării personale a principiilor morale (L.
Iacob, 1994) include:
• stadiul moralităţii contractuale şi acceptării democratice a legii;
• stadiul moralităţii principiilor individuale de conduită.
Cele şase stadii pot constitui indicatori ai procesului de interiorizare a judecăţilor morale şi a
motivărilor acţiunii morale (A. Chircev, 1983). Se realizează astfel trecerea de la morala eteronomă
a ascultării, ce vizează evitarea pedepsei, dezaprobării, blamului, la o morală a respectului reciproc
şi la o morală autonomă, în care acceptarea normelor morale apare ca o formă de identificare cu
grupul de referinţă. L. Iacob (1994) consideră că modelul propus de L. Kohlberg este valabil doar
pentru o dimensiunea a moralităţii şi anume, judecata morală; el „nu se răsfrânge obligatoriu şi
direct şi asupra conduitei morale” (p. 46). Prin urmare, în concepţia piagetiană preşcolaritatea
corespunde celor două substadii ale etapei iniţiale: al „moralei ascultării” eteronome şi al
„realismului moral”. Pe când în concepţia lui Kohlberg, preşcolaritatea se încadrează în primul
nivel al dezvoltării morale. Respectarea normelor este mai mult rezultatul ascultării decât al
cunoaşterii şi înţelegerii lor. Conformarea la normă se întemeiază pe afecţiune şi pe teamă.
Deoarece sensul acţiunii educative este de la conduită spre conştiinţă, o atenţie deosebită trebuie
acordată formulării cerinţelor şi urmăririi respectării lor în cadrul acţiunilor zilnice în vederea
250