-
• etapa de expertiză practică ce antrenează educatori practicieni;
• etapa de expertiză decizională ce transferă responsabilitatea factorilor de decizie.
În cadrul actualei Reforme a învăţământului din România, Comisia de elaborare a Planului
de învăţământ, numită prin Ordinul Ministrului, a finalizat în 1998 un proiect reformator, care are la
baza finalităţile învăţământului preuniversitar şi două categorii de principii:
Principii de politică educaţională:
Principiul descentralizării şi al flexibilizării (şcolile vor avea libertatea de a-şi construi scheme orare
proprii, cu „plaşe orare" pentru disciplinele obligatorii şi opţionale);
Principiul descongestionării programului de studiu al elevilor, vizându-se un mai mare randament al
învăţării pe fondul unui consum psihic normal, fără forţări şi presiuni;
Principiul eficienţei;
Principiul compatibilizării sistemului românesc de învăţământ cu standardele europene.
Principii de generare a noului plan de învăţământ:
Principiul selecţiei şi al ierarhizarii culturale;
Principiul funcţionalităţii;
Principiul coerenţei;
Principiul egalităţii şanselor;
Principiul flexibilităţii şi al parcursului individual;
Principiul racordării la social.
Ca o aplicare a principiului selecţiei şi al ierarhizării culturale, noul plan-cadru de
învăţământ propune gruparea obiectelor de studiu pe şapte arii curriculare, pentru tot învăţământul
preuniversitar (clasele I-XII): Planul cadru de învăţământ reprezintă un plan generativ, cu caracter
de bază de pornire. Astfel, în locul unui plan de învăţământ unic pentru toate şcolile de acelaşi tip,
prin planul cadru se fixează un trunchi comun de discipline obligatorii, care are o proporţie de 7580% din totalul disciplinelor, în virtutea principiului autonomiei instituţiile şcolare având
posibilitatea de a decide asupra restului de discipline din programul educativ.
Aria curriculara – reprezintă un grupaj de discipline şcolare care au în comun anumite
obiective şi metodologii şi care oferă o viziune multii inter-disciplinară asupra obiectelor de studiu.
Curriculumul Naţional din România este structurat pe 7 arii curriculare, desemnate pe baza
importanţei diferitelor domenii de studiu, precum şi a conexiunilor dintre acestea. Ariile curriculare
sunt: limbă şi comunicare, matematică şi ştiinţe ale naturii, om şi societate, arte, educaţie fizică
şisport, tehnologii, consiliere şi orientare. Aria curriculara trebuie să rămână aceeaţi pe toată durata
învăţământului obligatoriu, dar ponderea pe cicluri şi clase este variabilă. Ciclurile curriculare –
reprezintă periodizari ale şcolarităţii care au în comun obiective specifice. Ele grupează mai mulţi
ani de studiu care aparţin uneori de niveluri şcolare diferite şi care se suprapun peste structura
formală a sistemului de învăţământ cu scopul de a focaliza obiectivele majore ale fiecarei etape de
pregătire şi de a regla procesul de învăţământ prin intervenţii de natură curriculară.
Obiectivele se referă la ce anume ar trebui să ştie sau să facă elevul la sfârşitul unui ciclu, iar
efectele pregătirii prin cicluri curriculare sunt: asigurarea continuităţii disciplinelor (prin conexiuni
explicite la nivelul curriculumului şi transfer de metode), crearea premizelor extinderii
învăţământului obligatoriu de la 6 la 16 ani, construirea unei structuri a învăţământului mai bine
corelată cu vârstele psihologice.
Programa şcolara - reprezintă acel document care configurează conţinutul procesului
instructiv - educativ la o disciplină de învăţământ. Programa şcolară este instrumentul de la care se
porneşte în proiectarea didactică, având o valoare operaţională şi instrumentală deosebită. Ea indică
obiectivele, temele şi subtemele la fiecare disciplină, timpul afectat pentru fiecare dintre acestea. În
unele circumstanţe, programa poate suplini locul unui manual, dat fiind ca ea cuprinde urmă