-
„STRATEGII MODERNE UTILIZATE ÎN DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢILOR
INTEGRATE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR”
Coordonatori:
ILIE IRINA
UȚA ELENA
CAPITOLUL I
PARTICULARITĂŢI ALE CURICUMU-LUI PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREPRIMAR
1.1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE: CURRICULUM, CURRICULUM LA DISPOZIŢIA
GRĂDINIŢEI
Definirea şi analiza conceptelor: finalitate, ideal, scop, obiectiv, sarcina, profilul educaţional
al copilului preşcolar, arie curriculara, ciclu curricular.
TEORIA ŞI METODOLOGIA CURRICULUM-ULUI CONCEPTE
Curriculum este un concept – cheie în teoria şi practica instruirii şi provine din limba latină,
de la ―curriculum, – alergare, drum. Timp îndelungat, conceptul de curriculum a reprezentat unul
dintre cele mai controversate concepte ale pedagogiei. Definiţiile, extrem de diverse şi
contradictorii, au variat, pe parcursul secolelor XVI şi XX, în funcţie de concepţia pedagogică a
autorilor şi de metodologia de cercetare a conceptului, adoptată în funcţie de tradiţiile practicii şi
literaturilor pedagogice exprimate în principalele limbi de circulaţie internaţională în funcţie de
priorităţile şi caracteristicile reformelor învăţamântului şi ale educaţiei. În sensul cel mai larg,
curriculum semnifică întreaga experienţă de învatare dobândită în contexte educaţionale formale,
nonformale şi informale. În sensul cel mai restrâns (sensul tradiţional), curriculum semnifică
conţinuturile învăţării, obiectivate în planuri de învăţământ, programe şi manuale :
1. cursurile oferite de o instituţie educaţională;
2. un set de cursuri ce constituie o arie de specializare.
Termenul de conţinut curricular se referă la anumite fapte, idei, principii, probleme, incluse
într-un program de studii. În accepţiune tradiţională, conceptul de curriculum reprezintă un set de
documente şcolare/universitare care planificau conţinuturile instruirii, un instrument de eficientizare
socială a activităţii şcolare/universitare, un program de învăţare oficial, organizat instituţional. În
accepţiune modernă, curriculum vizează sistemul de experienţe de învaţare, directe şi indirecte, ale
elevilor/studenţilor. Prima formulare modernă a teoriei curriculumului are în vedere urmatoarele
aspecte:
- obiectivele educaţionale pe care trebuie sa le urmarească şcoala;
- experienţele educative care ar putea permite atingerea obiectivelor;
- modalitatea de realizare a acestor experienţe educative;
- modalitatea de stabilire a gradului în care au fost atinse aceste obiective.
Curriculumul este considerat astăzi o resursă importantă a inovării, al cărui scop este
adaptarea instituţiilor, programelor şi practicilor învăţământului la nevoile şi la solicitările unei
societăţi dinamice. Curriculumul se referă la programul activităţii educaţionale, la ansamblul
proceselor educative, la activităţile de învăţare, la evenimentele care se petrec în clasă şi pune
accent pe articularea componentelor procesului de învăţământ: obiective, conţinuturi, metode de
învăţare, metode şi tehnici de evaluare. Curriculumul cuprinde însuşi conţinutul procesului de
învăţământ, care se concretizează în ansamblul documentelor şcolare de tip reglator: planuri de
învăţământ, programe, manuale şcolare, ghiduri şi îndrumări metodice, materiale-suport. Începând
cu anul şcolar 1998 – 1999, în ţara noastră a devenit operant Curiculumul Naţional, înţeles ca
articulare a obiectivelor de formare, a conţinuturilor învăţării, a metodelor de predare şi învăţarea şi
a evaluării. Curiculumul Naţional este alcătuit din doua segmente: curriculumul nucleu şi
curriculumu