-
Acest principiu presupune că trebuie să asigurăm un echilibru între activităţile de
concentrare pe sarcini instructive cu cele de relaxare, mişcare şi, nu în ultimul rând, cu cele de joc.
Principiul alternării activităţilor subliniază asigurarea unei dinamici a programului zilnic care va
permite utilizarea de strategii diferite, sarcini diferite şi perioade de concentrarea diferite.
Orientarea activităţii în acord cu obiectivul dominant şi cu nivelul clasei:
– demersul deductiv – parcurs de învăţare dinspre general spre particular (definiţii
exemplificări analiză);
– demersul inductiv – parcurs de învăţare ce duce de la particular la general (analiză de text
conceptualizare);
– demersul analogic – parcurs ce constă în transferarea într-un context nou a unor noţiuni deja
cunoscute
– demersul dialectic – parcurs de învăţare ce presupune abordare contradictorie, confruntare
între situaţii / concepte ce se opun / se deosebesc (abordare simultană: sinonime/antonime).
Literatura pedagogică actuală descrie integrarea curriculară drept o modalitate inovatoare de
proiectare a curriculum-ului, care presupune sintetizarea şi organizarea didactică a conţinuturilor
din domenii diferite ale cunoaşterii, astfel încât să se asigure achiziţia de către elevi a unei imagini
coerente, unitare despre lumea reală. Termenul „curriculum integrat” sugerează corelarea
conţinuturilor în care punctul de pornire este cel mai adesea finalitatea, în funcţie de care sunt alese
toate celelalte componente ale procesului instructiv-educativ.
Argumentele psiho-pedagogice în favoarea predării integrate sunt multiple:
• în planul profunzimii şi trăiniciei cunoştinţelor dobândite printr-o astfel de abordare, plusul
calitativ este evident: cei care învaţă identifică mai uşor relaţiile dintre idei şi concepte, dintre
temele abordate în şcoală şi cele din afara ei;
• baza integrată a cunoaşterii conduce la o mai rapidă reactivare a informaţiilor;
• în planul relaţiilor interpersonale, activitatea integrată încurajează comunicarea şi
rezolvarea sarcinilor de lucru prin cooperare, elevii devenind mai responsabili;
• cadrul didactic devine un „facilitator”, mai mult decât o sursă de informaţii;
• abordarea integrată a curriculum-ului implică abilitatea metodologică a cadrelor didactice
pentru integrarea curriculară, realizarea unei coordonări corecte între temele abordate din
perspectiva integrată şi temele abordate clasic, stabilirea modalităţilor de evaluare a performanţelor
individuale, mai ales în situaţia învăţării prin cooperare, acomodarea corectă a proiectelor şi
abordării pe teme într-o schemă orară coerentă;
• învăţarea într-o manieră cât mai firească, naturală pe de o parte şi, pe de altă parte,
învăţarea conform unei structuri riguroase sunt extreme care trebuie să coexiste în curriculum-ul
integrat;
• parametrii structurii curriculare integrate pot fi: conceptele transmise, deprinderile,
abilităţile formate şi aplicaţiile realizate.
Curriculum-ul pentru învăţământul primar este structurat în funcţie de un model
comunicativ-funcţional care presupune predarea integrată a capacităţilor de receptare şi de
exprimare orală, cât şi a capacităţilor de receptare a mesajului scris şi de exprimare în scris.
Conform acestui nou model comunicarea este un domeniu complex care înglobează procesele de
receptare a mesajului oral şi a celui scris (citire, lectură), precum şi cele de exprimare orală,
respectiv de exprimare scrisă. Domeniile limbii române (citire, lectură, gramatică, compunere) sunt
definite acum în termeni de capacităţi: receptarea mesajului oral, receptarea mesajului scris,
exprimarea orală şi cea scrisă.
197