-
Când există preocupare din partea cadrului didactic pentru abordarea interdisciplinară, procesul
educaţional dobândeşte un carácter formativ, sunt eliminate “barierele” artificiale dintre domeniile
cunoaşterii, se realizează fără dificultate transferul de cunoştinte, creşte gradul de implicare a
elevilor şi eficienţa învăţării instructiv-educative este mai sigură.
Bibliografie
Cucoş, Constantin - ,,Pedagogie”,Editura Polirom, Iaşi,1998
Ciolan, Lucian – “Dincolo de discipline” – ghid pentru învăţarea integrată/cross- curriculară
D’Hainaut, L. ,,Interdisciplinaritate şi integrare”,în Programe de învăţământ şi educaţie permanentă,
EDP, Bucureşti,1981
,,Ghid metodologic de aplicare a programei şcolare de ştiinţe ale naturii la clasele a III-a – a IV-a”,
Document MEN, Consiliul Naţional pentru Curriculum, Bucureşti,2001
Nicolescu,Basarab – “Transdisciplinaritatea.Manifest” Editura Polirom, Iaşi, 1999
Marcu, Vasile – “O introducere în deontologia profesiunii didactice”, Oradea, 2002.
ACTIVITĂŢILE INTEGRATE, MODALITATE EFICIENTĂ DE ABORDARE A
PROCESULUI DIDACTIC DIN GRĂDINIŢĂ
Prof. înv. preşc. GODICIU RUNCAN ILEANA-MARIA
Prof.înv. preşc. MUNTEAN MARIA CRISTINA,
Grădiniţa cu P.P. nr. 3 Sebeş, jud. Alba
Una dintre recomandările noii educații vizează organizarea conținuturilor învățării într-o
manieră integrată. Abordarea tradițională monodisciplinară este însoțită acum de o proiectare,
organizare și desfășurare interdisciplinară, pluridisplinară, intradisciplinară, transdisciplinară a
activităților. Proiectarea conţinuturilor în manieră integrată vine să potenţeze acest îndemn al
educării preşcolarilor într-un spirit act iv, cooperant şi creativ. Prin activităţile desfăşurate astfel
educatoarea oferă şansa preşcolarilor de a se manifesta liber şi creativ şi crează un mediu stimulativ
şi diversificat pentru dezvoltarea personalităţii lor.
Corelarea cunoştinţelor specifice unor categorii de activități diferite contribuie substanţial la
formarea şi dezvoltarea flexibilităţii gândirii, la dezvoltarea capacităţii copiilor de a aplica
cunoştinţele în practică – o disciplină o ajută pe cealaltă să fie mai bine însuşită, la transferul
cunoștințelor dintr-un domeniu în altul.
În prezent educația timpurie se focalizează pe dezvoltarea globală a copiilor, atât intelectuală, cât și
socială, emoțională și fizică, cât și pe abordarea copilului ca și persoană activă, care ia parte la
propria formare.
Curriculumul pentru învățământul preșcolar prefigurează patru mari tendințe de schimbare:
1. Diversificarea strategiilor de predare-învățare-evaluare cu accent deosebit pe: metodele activparticipative, joc și evaluare;
2. Mediul educațional: Activitățile integrate presupun implicarea mediului înconjurător în cadrul
acestora, devenind un al doilea educator utilizându-se și valorificându-se toate oportunitățile oferite
de spațiu în procesul de educație și instruire. Pentru a încuraja interacțiunea și pentru a provoca
curiozitatea și învățarea, mediul înconjurător trebuie să fie bine gândit, plin de imaginație, ispititor,
plin de posibilități, provocări punând la dispoziția copilului materiale cu care să interacționeze. El
comunică cu copilul prin felul în care i se oferă: material didactic, mobilier, spațiu deschis, luminos,
etc. Majoritatea mijloacelor trebuie să fie naturale, familiare copiilor, parte a altor experiențe din
afara grădiniței (stradă, familie, etc.).
3. Rolul familiei ca partener educațional;
4. Conceptul de dezvoltare globală a copilului care trebuie să fie central în perioada copilăriei
timpurii.
189