SNAIC2015 | Page 148

- ACTIVITATI INTEGRATE DE EDUCAREA LIMBAJULUI SI MATEMATICE Prof . DĂMĂŞARU CHIRAŢA G.P.P Nr.45, Constanţa Activitatea integrată se face prin împletirea într-un scenariu bine închegat a conţinuturilor corespunzatoare celor două domenii experienţiale sau arii curriculare implicate. Evident, conţinuturile propuse au un subiect comun, care urmează a fi investigat si elucidat în urma parcurgerii acestora şi a realizării obiectivelor propuse.Activităţi integrate, cunoştinţe din cadrul mai multor discipline pot fi imbinate armonios pe durata unei zile întregi, şi, cu acest prilej, în activitatea integrată intră şi jocurile şi activităţile alese sau cunoştinţele interdisciplinare sunt focalizate pe anumite domenii experienţiale, iar jocurile si activităţile alese se desfaşoară în afara acesteia. Activitatea cu copiii din gradiniţă este modalitatea cea mai importantă de a impune bazele formării unei personalităţi a copilului de tip democratic , sprijinirea copiilor sa se cunoască pe sine, sa ia decizii, să relaţioneze cu ceilalţi, să-şi dezvolte creativitatea pentru a face faţă unor situaţii de viaţa diverse. Încurajarea, participarea, iniţiativa, implicarea, creativitatea, parteneriatul sunt doar câteva caracteristici ce trebuie să contureze personalitatea copilului. Pentru aceasta e nevoie de o proiectare a activităţilor centrată pe obiective educaţionale care să creeze posibilitatea abordării flexibile a conţinuturilor şi respectării intereselor de cunoaştere ale copilului, dar şi particularităţile de vârsta ale acestuia. Pentru a obţine rezultate cât mai bune noul curriculum propune o planificare a conţinuturilor ţinând cont de metoda proiectelor - care pune in centrul atenţiei activităţile educative cu caracter integrat si abordarea complexă a conţinuturilor. Prin abordarea activităţilor în formă integrată, educatoarea organizează învăţarea ca un regizor, un moderator, ajutându-i pe copii sa înţeleagă, să accepte şi să stimuleze opinii personale, emoţii, sentimente, să fie parteneri în învăţare. Integrarea se va face prin împletirea într-un scenariu bine închegat a conţinuturilor corespunzatoare celor două domenii experienţiale sau arii curriculare implicate. Evident, conţinuturile propuse au un subiect comun, care urmează a fi investigat si elucidat în urma parcurgerii acestora şi a realizării obiectivelor propuse. Pentru a fi posibilă abordarea în maniera integrată, educatoarea trebuie sa stabilească cu claritate obiectivele şi conţinuturile activităţilor zilnice, pentru ca pe baza acestora să gândească un scenariu al zilei. Scenariu va începe cu motivarea care sa canalizeze activitatea copiilor spre elucidarea problemelor. Educatoarea va avea în vedere să repartizeze sarcinile activităţilor zilnice la fiecare centru de interes-sector-zonă de activitate, în aşa fel încât să fie posibilă realizarea obiectivelor propuse. Întregul program al zilei reprezintă un tot, un întreg, cu o organizare şi o structură a conţinuturilor menite sa elimine departajarea pe discipline. Abordarea integrată este, aşadar, o împletire a conţinuturilor într-o formă atractivă, flexibilă, mobilizatoare, care conduce activitatea copilului spre investigare, documentare, cercetare si aplicare practică a celor învăţate. Întregul program se realizează prin joc, dar nu un joc întamplator, ci unul organizat în care copilul are prilejul să exploreze medii diferite şi să îndeplinească sarcini fie individual, fie in grupuri mici. Activităţile integrate lasă multa libertate de exprimare şi acţiune atât pentru copil cât şi pentru educatoare. Copilului i se ofera o gamă largă de oportunitaţi pentru a-şi exersa o învăţare activă. Prin aceste activităţi se aduce un plus de lejeritate şi mai multă coerenţă procesului educativ, punandu-se un accent deosebit pe joc ca metodă de bază a acestui proces. De asemenea activitatea integrată se dovedeşte o soluţie pentru o mai bună corelare a activităţilor de învăţare cu viaţa socială si culturală. 140