SNAIC2015 | Page 128

- Deprinderea limbajului de către şcolarul din clasele primare se face mai ales în procesul de comunicare, în practica discursivă. A stăpâni şi a folosi resursele expresive ale limbii, prin ora de comunicare în limba română, nu reprezintă un scop în sine, ci o modalitate de raportare a elevului la o realitate translingvistică. Acest proces educativ înseamnă investigarea tuturor segmentelor limbii române, valorificarea valenţelor expresive ale cuvintelor, descoperirea relaţiilor dintre componentele limbajului, folosirea diferenţiată a tuturor registrelor de comunicare, dezvoltarea unui algoritm logic de înţelegere a literarităţii şi nonliterarităţii. Limba română apare, din această perspectivă comunicativ-funcţională, în dubla sa postură, atât de instrument al învăţării şi comunicării, cât şi de curriculum ce trebuie însuşit şi asimilat. Ca disciplină şi ca instrument tehnic – operaţional, limba şi literatura permit scoaterea cuvântului din starea sa firească, investindu-l cu o forţă nouă, demiurgică, de creator al „lumilor ficţionale”, la care este chemat să participe, cu toate competenţele sale, şi elevul. Dacă vorbirea omului este şi fiinţa lui, atunci cadrul didactic este primul care trebuie să descopere şi să cultive fiinţa elevului, pregătindu-l nu doar pentru examenele imediate, ci şi pentru examenele vieţii şi provocările nesfârşite ale realităţii. Dubla valenţă a orei de limba română devine astfel evidentă, pentru că, dincolo de facilitarea asimilării de cunoştinţe şi a formării de competenţe, de folosire corectă a limbii române, profesorul este chemat să-i deschidă elevului „un orizont de lume”, să-l situeze „în deschis”. (M. Heidegger, Repere pe drumul gândirii) Un model de proiectare a unei lecții în cadrul unui opțional de limba română intitulat Joc în cioc, subsumat CDȘ (curriculum la decizia școlii), din perspectiva abordării integrate, la clasa pregătitoare, s-ar putea contura astfel: Unitatea de învăţare: Cuvinte colorate Subiectul: Omida mâncăcioasă - Jocuri pe tărâmul cuvintelor – Detectivii de mesaje Tipul lecţiei: de fixare și sistematizare Forma de realizare: lecție integrată Discipline integrate: o Comunicare în limba română o Muzică și mișcare o Matematică și explorarea mediului Competențe generale – conform Programei școlare revizuite pentru Limba și literatura română, clasele pregătitoare, I și a II a, aprobată prin Ordin al Ministrului nr. 3418/ 19.03.2013 şi conform Programei Opţionalului Joc în Cioc, la sfârșitul clasei pregătitoare, elevii vor dovedi următoarele competențe generale: o Receptarea de mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute o Exprimarea de mesaje orale în diverse situaţii de comunicare o Receptarea unei varietăţi de mesaje scrise, în contexte de comunicare cunoscute Competențe specifice Comunicare în limba română şi opțional CDȘ: Joc în cioc o Identificarea unor informaţii variate dintr-un mesaj rostit clar şi rar o Recunoaşterea unor cuvinte uzuale, din universul apropiat, scrise cu litere mari şi mici de tipar o Pronunţarea clară a sunetelor şi a cuvintelor în enunţuri simple o Identificarea sunetului iniţial şi/ sau final dintr-un cuvânt, a silabelor şi a cuvintelor din propoziţii rostite clar şi rar Matematică şi explorarea mediului o Efectuarea de adunări şi scăderi în concentrul 0-31, prin adăugarea/ extragerea a 1-5 elemente dintr-o mulţime dată Muzică și mișcare 120