-
Încă din 1657, însuși Comenius a remarcat tendinţa de fărâmiţare a ştiinţei în discipline fără
legătură între ele. Remediul la această dezbinare internă ar fi, spunea el, pedagogia unităţii sau
pansophia.
De aceea, cadrul didactic trebuie să renunţe la stilul de lucru fragmentat, în care lecţiile se
desfăşoară una după alta, cu distincţii clare între ele, ca şi cum nu ar face parte din acelaşi proces şi
să adopte o temă de interes pentru elevi, care transcende graniţele diferitelor discipline, organizând
cunoaşterea ca un tot unitar, închegat.
Caracteristicile definitorii ale activităţii integrate sunt următoarele:
Finalităţile cu character redus de generalitate ale activităţii integrate sunt selectate din listele
de obiective-cadru şi de referinţă ale domeniilor experienţiale, iar obiectivele operaţionale vor
constitui un set unitar şi restrâns de câteva obiective, cu referire directă la experienţele de învăţare
vizate.
Conţinuturile învățării sunt selectate şi abordate în strânsă relaţie cu nucleul de integrativcurricular (tema săptămânii, tema anuală de studiu…).
Fiecare din situaţiile de predare-învăţare-evaluare proiectate şi desfăşurate în
cadrulactivităţii integrate contribuie la explicitarea, analiza, rezolvarea temei activităţii.
Prin metoda predării integrate, copiii pot să participe, să se implice mai mult, efectiv
şiafectiv, prin antrenarea unor surse cât mai variate, prin prezentarea conţinuturilor cu ajutorul
experienţelor diverse, al învăţării prin descoperire. Învăţarea integrată se reflectă cel mai bine prin
predarea tematică, care sprijină dezvoltarea concomitentă a unor domenii.
Activităţile integrate au la bază un scenariu didactic integrativ explicitat într-un
proiectdidactic unic, cu o structură flexibilă, care să evidenţieze caracterul integrat al abordărilor,
interacţiunea dintre discipline, sprijinirea cognitivă şi metacognitivă a elevilor.
Activitatea integrată trebuie să vizeze antrenarea de abilităţi disciplinare şi/ sau transferabile,
oferind copiilor ocazii de comunicare, cooperare, utilizare a unor surse variate de informaţii,
investigaţie, experimentare, identificare de soluţii, testare de ipoteze etc.
Experienţele de învăţare planificate nu le oferă celor ce învaţă doar o viziune unificată
asupra cunoaşterii existente, ci motivează şi dezvoltă puterea elevilor de a percepe noi relaţii şi de a
crea noi modele, sisteme şi structuri. (Dressel, 1958)
Există mai multe modalităţi de introducere a noilor tipuri de conţinuturi în planurile şi
programele de învăţământ, fiecare modalitate având avantaje şi dezavantaje: demersul infuzional
(noile tipuri de conţinuturi specifice uneia sau alteia dintre educaţii sunt dispersate, pe bază de
logică şi de afinităţi în aria unor discipline diferite), metodele integrate (organizarea modulară a
conţinuturilor), sintezele interdisciplinare (team-teaching). Integrarea este, aşadar, un proces
complex care are ca bază conceptual-strategică modelul clasic disciplinar și ajunge până la
dizolvarea totală a barierelor disciplinare.
“Cel mai puternic argument pentru integrarea curriculum-ului este faptul că viaţa însăși nu
este împărţită pe discipline.” J. Moffett
Concepere a unui proiect de curriculum pentru activitǎţi integrate la clasa pregătitoare
„Când mergi pe-afară, natura nu te pune faţă în faţă pentru trei sferturi de oră numai cu flori
şi în următoarele trei sferturi numai cu animale!” (Jacobs H.H., 1989)
Afirmația de mai sus nu face decât să sublinieze încă o dată faptul că, așa cum universul/
natura ni se prezintă integrator, în complexitatea lor înglobantă, la fel ar trebui procedat în
proiectarea și susținerea demersului didactic.
„Educaţia trebuie organizată astfel încât să traverseze barierele obiectelor de studiu, aducând
împreună diferitele aspecte ale curriculumului în asociaţii semnificative care să se centreze pe ariile
mai largi de studiu. Predarea şi învăţarea sunt văzute dintr-o perspectivă holistică, reflectând lumea
reală, care este interactivă.” (Eklund Shoemaker B. J.)
Argument pentru un curriculum integrator
119