SNAIC2015 | Page 123

- desemna pe cel care va nota pe fișă. Grupele vor avea ca sarcină să noteze cât mai multe meserii. Denumirea meseriilor va trebui notată corect și lizibil. La finalul exerciţiului, fiecare grupă îşi prezintă lista, care va fi apoi afișată pe panou. Elevii vor desemna un coleg care va completa o listă comună, în care vor fi trecute toate denumirile de meserii notate pe fișele completate de cele 5 grupe, având grijă să nu le repete. Va fi ajutat de ceilalți să verifice corectitudinea notării. Această listă va fi denumită Inventarul meseriilor cunoscute de elevi. Pornind de la acest inventar, se prezintă elevilor tema proiectului. Activitatea de implementare a proiectului Activitatea s-a desfășurat în cadrul Programului „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” Cu ajutorul elevilor s-a alcătuit o listă a unor instituții cunoscute de ei, din localitate: S-au stabilit meseriile specifice acestor instituții. S-a elaborat planul convorbilor care se vor purta cu cei care lucrează în aceste instituții- o listă orientativă de întrebări. S-au stabilit elevii care vor avea ca sarcină notarea raspunsurilor la aceste întrebări; Sunt discutate normele de comportare civilizată pe parcursul acestor vizite; elevii vor servi o gustare la restaurantul pensiunii, prilej cu care vor fi exersate normele de conduită civilizată; Elevii vor completa această listă cu propuneri de alte meserii specifice localității, pe care le pot investiga individual, prelucrând informațiile colectate;. Înregistrarea rezultatelor activității Fișele cu răspunsurile la întrebări, din care vor fi extrase informații despre meseriile vor fi puse în discuție. Prezentări cu informații despre meserii, unelte specifice, locul de muncă, organizarea activității. Lista orientativă de întrebări 1. Ce meserie vă doreați când erați copil? 2. Cine v-a sfătuit să vă alegeți meseria pe care o aveți? 3. Cum v-ați pregătit pentru această meserie? 4. Ce calități vă ajută să vă practicați meseria? 5. Ce vă face cea mai mare plăcere în meseria pe care o aveți? Care este activitatea cea mai grea pe care trebuie să o faceți în meseria dumneavoastră? 7. Ce sfaturi ați da celor care doresc să practice meseria pe care o aveți? 8. Considerați că meseria dumneavoastră este importantă? De ce? 9. Dacă ar fi posibil, v-ați alege o altă meserie? Care ar fi aceasta? 10. Ce sfaturi ne puteți da pentru alegerea unei meserii? CHESTIONAR În cadrul proiectului ”Maratonul meseriilor” realizăm un sondaj de opinie cu privire la specificul meseriilor din localitatea noastră și beneficiile acestora pentru membrii comunității. Vă rugăm să ne sprijiniți în activitatea noastră, răspunzând la următoarele întrebări: 1. Care erau în trecut meseriile cele mai practicate în localitatea noastră? 2. Care sunt meseriile practicate în localitatea noastră în prezent, care aduc cele mai multe beneficii locuitorilor? 3. Pentru ce meserii îi sfătuiți pe elevii școlii din localitate să se pregătească? Vă mulțumesc! Meseria dumneavoastră este: ___________________ FIŞA DE MONITORIZARE / EVALUARE PROIECT Nr. Enunţ/criteriu DA NU Obs./comentarii crt. 1. Au fost avute în vedere ideile indicate 115