SNAIC2015 | Page 680

ETWINNING – COMUNITATEA ŞCOLILOR DIN EUROPA prof. înv. primar : HORŞIA LAURA CAMELIA Sc. Gimnazială Constantin Ioan Motaş, Mediaş Programul eTwinning a fost lansat în 2005, cu scopul iniţial de a facilita parteneriatele între instituţii de învăţământ preuniversitar din Europa. Apoi , scopurile acţiunii s-au consolidat, platforma etwinning.net devenind o comunitate a şcolilor din Europa, reunind peste 75000 de cadre didactice. Scopul principal al acţiunii eTwinning este acela de a facilita comunicarea şi colaborarea între şcoli din ţările membre ale Uniunii Europene, implicând cadrele didactice şi elevii în activităţi noi de învăţare: crearea de diverse produse educaţionale care implică utilizarea noilor tehnologii şi în elaborarea cărora colaborează cu echipe din alte ţări. Pe termen lung, se urmăreşte îmbunătăţirea competenţelor de utilizare a noilor tehnologii (atât în cazul cadrelor didactice cât şi în cazul elevilor), îmbunătăţirea comunicării în limbi străine (competenţă de bază în Uniunea Europeană - comunicarea în cel puţin două limbi străine), cunoaşterea şi dialogul intercultural. Începând din octombrie 2007, acţiunea eTwinning a început să fie derulată şi în România. Platforma etwinning.net oferă: - instrumente pedagogice care integrează noile tehnologii în procesul de învăţare; - apropierea de celelalte ţări participante şi mai buna cunoaştere a acestora; - implicarea în activităţi curriculare comune; - participarea profesorilor la o reţea europeană şi oportunităţi pentru dezvoltare profesională, prin colaborarea în proiecte internaţionale şi prin participarea la seminarii internaţionale de formare/ schimburi de experienţă; - un cadru atractiv de învăţare pentru elevi şi pentru profesori; - recunoaşterea oficială şi o mai mare vizibilitate a activităţi