În literatura de specialitate sunt identificaţi doi factori ce formează cultura unei organizaţii şi
care au o influentă puternică asupra comportamentului acelei organizaţii în mediul său de activitate,
respectiv :
gradul de risc asociat activităţilor şcolare;
viteza la care şcoalaşi angajaţii ei obţin feedback privind succesul deciziilor
luate;
În funcţie de aceşti factori autorii diferentiază patru tipuri de cultură ce influenţează
comportamentul unei organizaţii:
1.
Cultura antreprenorială a celor puternici este creată de antreprenorii care işi
asumă riscuri mari şi au nevoie de feedback rapid, relativ la performanţa lor. Este cultura
care conduce la îmbogăţiri rapide şi căderi, la fel de rapide, sau la consum prematur.
Ritualurile ei sunt adesea superstiţii, iar punctul ei slab, nevoia de feedback imediat, care
distrage atenţia de la efoturile persistente, pe termen lung.
2.
Cultura muncii intense şi a influenţei
Activitatea intensăşi absenţa riscului pentru angajaţi sunt caracteristici de bază, competiţia, întrunirile
şi contracţiile sunt ritualurile acestei culturi. Orientarea pe termen scurt îi poate atrage pe tineri, dar
poate reţine, cu greu profesioniştii maturi.
3.
Cultura pariului pe propria companie implică decizii cu riscuri mari, urmate
de o lunga perioadă de aşteptare a feedback-ului.
4.
Cultura de proces oferă angajaţilor feedback dar nu implică riscuri.
Participanţii la aceasta cultură pun accent pe procesul muncii lor şi recurg la multe
documente scrise, pentru a se proteja în caz de eroare. Titlurile şi funcţiile sunt foarte
importante în această cultură. Punctul ei slab este birocraţia.
Managerii trebuie sa recunoască circumstanţele modificate din mediul intern sau extern care
cer reformularea culturii sau a raportului dintre culturile ei parţiale.
Managementul şcolar reprezintă, în perioadă actuală, o provocare continuă, ce poate fi dusă către
o performanţă ridicată numai dacă persoanele desemnate ţin seama de funcţionalitatea complexă cerută
unei şcoli, cunosc şi aplică un sistem de cunostinţe din ştiinţa conducerii, dacă sunt capabile să utilizeze
o serie de tehnici si metode care să confere procesului de învăţământ consistentă, dinamism şi
eficienţă. Pentru aceasta nu este suficientă experienţă de viaţă, este necesar şi un proces de instrucţie
înarta managementului şcolar şi educaţional.
Stilurile manageriale sunt intim legate de cultura organizațională, dat fiind faptul că atitudinile
și preferințele conducerii influențează modul în care se desfășoară muncă. În plus, nivelul managerial
impune diferențe și în stilul de conducere: managerii de top abordează stiluri diferite de managerii
inferior