-
va sugera să se relaxeze, să încerce să-şi imagineze că sunt într-o pădure, într-o zi frumoasă de primăvară, că
soarele le mângâie feţele, că sunt o mulţime de flori în jurul lor şi că miroase a iarbă crudă, etc. După cinci
minute, înregistrarea va fi oprită şi educatoarea va mângâia câte un copil pe creştet, rugăndu-l să deschidă
ochii şi să spună ce a văzut şi ce a simţit în visul lui de o clipă. După ce sunt ascultate impresiile a 3-4 copii,
educatoarea va invita copiii într-o excursie, tot imaginară, prin această pădure. Astfel, copiii se vor alinia, îşi
vor pune rucsacurile în spate şi, cu atenţie, vor păşi în cerc, în urma doamnei educatoare, executând diferite
forme de mers şi alergare. Printre formele de mers şi alergare se poate intercala jocul cu text şi cânt "Când
am fost noi la pădure". În timpul excursiei copiii vor întâlni obstacole (crengi, buturugi sau mlaştini) pe care
le vor trece cu grijă şi corect, rând pe rând. La un moment dat, ei vor ajunge într-o poieniţă, unde se vor
aşeza pentru a se odihni. Aici, educatoarea le va atrage atenţia asupra florilor frumoase care îi înconjoară şi
îi va invita să lucreze şi ei flori asemănătoare acestora cu materialele pe care ea le-a luat în propriul rucsac
(pătrate de hârtie glasată de diferite culori, foarfece, lipici). Fiecare copil va lucra la floarea lui, după cum
doreşte şi simte, apelând la tehnica pe care o stăpâneşte cel mai bine. Florile vor fi puse de către copii într-un
coş de răchită. După ce au lucrat, copiii vor prepara şi servi, împreună cu educatoarea, cartofi copţi în jar
(surpriza excursiei). Încep pregătirile: fiecare copil va fi invitat să ia câte un cartof; un copil va număra
băieţii, iar altul va număra fetele, după care vor stabili care grup este mai numeros şi cu cât anume; copiii
vor stabili dacă numărul cartofilor deţinuţi de băieţi este mai numeros decât cel al fetelor şi cu cât; un copil
va fi invitat să descopere câţi cartofi mai sunt în coş; pentru cartofii rămaşi copiii sunt invitaţi să ofere soluţii
(dacă vor fi împărţiţi, cum vor fi împărţiţi etc); fiecare copil va fi pus în situaţia de a strânge şi aduce tot
atâtea crenguţe pentru foc câţi cartofi au fost în plus în coş. Educatoarea, asistată de copii, va aranja
crenguţele pentru foc, va „ aprinde" focul şi va discuta cu copiii despre aceste lucruri subliniind nişte reguli
de comportare importante despre locul care se alege pentru un foc în pădure, despre cum se face, întreţine şi
păzeşte focul, despre cum se foloseşte el, despre cum ne comportăm atunci când suntem în preajma lui, etc.
Evident, experienţa copiilor legată de aceste lucruri va fi şi ea folosită în timpul discuţiilor. După prepararea
cartofilor aceştia vor fi serviţi, ţinând cont de alte reguli, stabilite şi discutate cu copiii. Excursia va lua
sfâr Y