-
corectitudinii, aceasta nu este perfectă, fiind posibile omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete.
Prezenţa unor defecte de vorbire care reprezintă o abatere de la dezvoltarea normală a limbajului
(cele mai frecvente fiind dislalia, rinolalia, bâlbâiala) necesită depistarea lor la timp şi tratament
logopedic corectiv. Trebuie avut în vedere faptul că multe din defectele de vorbire ce persistă la
această vârstă se datorează fie slabei dezvoltări funcţionale a aparatului fonoarticulator, fie
insuficientei dezvoltări a auzului fonematic. O dată cu fondul lexical are loc şi însuşirea
semnificaţiei cuvintelor, limbajul copilului perfecţionându-se treptat, devenind mai clar, coerent,
mobilul acestei perfecţionări fiind o trebuinţă interioară şi anume, trebuinţa de a se exprima, de a
comunica (Ed. Claparede, 1975). Preşcolarii folosesc tot mai multe substantive, verbe, adjective,
exprimându-se în propoziţii scurte, simple, povestirile lor realizându-se şi prin comunicarea
nonverbală (gesturi, mimică, interjecţii). Diferenţele individuale sunt generate mai ales de mediul
socio-cultural din familie, de regimul lingvistic, de natura şi frecvenţa comunicărilor interpersonale,
chiar dacă grădiniţa are un aport substanţial în atenuarea acestora. Ca urmare a dezvoltării gândirii
preşcolarului, a limbajului interior, memoria acestuia înregistrează o trecere de la forme inferioare
si mai puţin productive la altele superioare, cu grad mai mare de productivitate. Astfel, paralel cu
memorarea involuntară (neintenţionată) se dezvoltă şi cea voluntară (intenţionată), alături de
memorarea mecanică apare şi cea logică. În ontogeneză, cel mai timpuriu se dezvoltă memoria
motrică, apoi memoria afectivă şi memoria plastic-intuitivă. Mai târziu, se dezvoltă şi memoria
verbal-logică, ea reprezentând o treaptă superioară deoarece conţinutul său este format de materialul
verbal. Progrese înregistrează toate procesele memoriei (memorarea, păstrarea, reactualizarea), cât
şi calităţile acesteia (volumul, rapiditatea întipăririi, durata păstrării etc.). Cu toate acestea,
cercetările efectuate au evidenţiat şi unele caracteristici ale memoriei preşcolarului, precum:
caracterul nediferenţiat, difuz; caracterul incoerent, nesistematic; caracterul concret, plastic, intuitiv;
caracterul pasiv, neintenţionat în memorarea şi evocarea unor fapte în mod spontan.
La vârsta preşcolară putem vorbi de o adevărată explozie a procesului imaginativ, explozie
întreţinută în special de joc - activitate dominantă - care poate fi desfăşurat oricând şi oriunde. În
timpul jocului are loc un proces de conjugare a imaginaţiei creatoare cu cea reproductivă; proces
susţinut şi de experienţa cognitivă mai bogată, de sfera mai extinsă a reprezentărilor, de
intensificarea funcţiei reglatoare a cuvântului, de dezvoltarea gândirii şi a noilor trebuinţe, dorinţe,
interese. Imaginaţia devine mai activă şi mai intenţională, creşte activitatea de prelucrare analiticosintetică a reprezentărilor, procesul imaginativ fiind stimulat de joc, activităţile obligatorii şi libercreative, de îndrumarea părinţilor şi a educatoarei. L. S. Vâgotski (1970) constată că imaginaţia
preşcolarilor este foarte variată şi foarte bogată, copilul proiectând dorinţele lui dincolo de ceea ce
este real.
Specificul fenomenelor şi proceselor reglatorii. Adaptarea copilului la cerinţele activităţii şcolare
presupune un nivel optim de dezvoltare psihică, nivel atins atât de procesele cognitive, cât si de
activităţile şi procesele reglatorii: motivaţie, afectivitate, voinţă, atenţie, deprinderi. Integrarea
copilului în programul activităţilor instructiv-educative din grădiniţă, depăşirea orizontului restrâns
al familiei, lărgirea sistemului relaţiilor cu cei din jur favorizează apariţia primelor relaţii şi atitudini
ce constituie un nivel superior de organizare a vieţii psihice a copilului. Modificări importante se
produc la nivelul motivelor, care constituie factori stimulatori ai activităţii, realizându-se trecerea de
la motivele biologice la motivele şi trebuinţele sociale. Treptat, motivele se ierarhizează,
subordonându-se unele altora, legătura dintre ele fiind determinată şi de propria interioritate a
copilului şi nu doar de intervenţia externă a adultului. Prin urmare, conduita preşcolarului începe să
capete un caracter unitar, coerent, contribuind la formarea iniţială a personalităţii copilului.
Se consideră că motivele învăţării (care apar la vârsta preşcolară mijlocie) se formează mai
întâi în procesul de efectuare a unor acţiuni practice concrete, organizate cu copiii, activită Z6