Romanian Journal of Health Manager | Seite 32

Health & Public Management cia şi de inspiraţia poetică a profesorului Penescu, cel care într-o fericită colaborare cu artistul fotograf, realizatorul fotografiilor, a dat câtorva dintre ele titluri precum: “Lumina vieţii în întuneric”, “Intrarea în legendă sub privirile lui Neptun”, “Mâini fermecate care înnoadă viața”, “Clasicismul în medicină”. Cel mai bătrân spital din România Spitalul Clinic Colțea, cel mai vechi spital din Bucureşti şi din ţară (1704), şi-a prezentat publicului activitatea într-o manieră inedită, prin intermediul artei fotografice. Spitalul a făcut parte la început dintr-un complex mănăstiresc, inaugurat în 1704, clădit la iniţiativa şi pe cheltuiala spătarului Mihai Cantacuzino, ca un spital pentru săraci. Timp de decenii, în cadrul complexului a stat de strajă vestitul Turn al Colței, la vremea sa cea mai înaltă clădire din Capitală şi simbolul acesteia. Turnul nu mai e, dar spitalul este astăzi o unitate modernă, de elită, unica cu nume rezonant, fiind de altfel cea mai veche instituţie medicală. “Nu a fost niciodată această clădire altceva decât spital. A pornit ca spital pentru săraci, ca şi un aşezământ de îngrijire pentru femei şi bărbaţi. Suntem un spital de stat care îngrijim cât putem noi de corect şi aplecat asupra suferinţei pacienţi gravi”, a declarat prof. dr. Anca Lupu, managerul Spitalului Colțea. În ceea ce priveşte iniţiativa expoziţiei, directorul instituţiei o consideră benefică