Poezie
Combustie spontan?
Fructat
Combustie spontan?
Când atingem cerul cu degetul cad scântei
ca un scurt intersenzorial –
o combustie spontan? se na?te când întingi
degetul
acolo-n centrul universului,
e ca o transpunere în opera lui Michelangelo.
Rotoare se-ngân? automat, setate-n c?ma?a lui
Atlas
cercuite-n coroana stejarului înfipt
ca un fir în g?m?lie.
Pe?tilor cenu?ii le cresc aripi, usca?i de la soare
–
se-ndeamn?-ntr-o evaporare –
bancuri îns?ilate ca m?rgelele p?teaz? viziunea
st?rilor
într-o ploaie de var?.
(Valentin Tufan)
Te-am pus la p?strare
c?ci afar? e frig odihne?ti în co?ul
de fructe de pe mas?.
Împletit? în paie g?lbui,
tr?ie?ti în lanuri, sub soare etern? spiralat?…
Ai r?s?rit prim?vara
din m?r,
iar inima-?i bate departe-n
oul alungit
r?mas de la Pa?te.
Azi, ai înv??at s? mergi
pe picioare de m?r b?trân Ai omorât roata
?i-ai pref?cut-o-n trunchi.
Privirea-?i e cr?pat?-n
doi iri?i metalici
r?s?ri?i din oul de Pa?te.
Pe oasele tale fructate
cresc ligamente de banan
?i carne fin? de portocal.
Ai miros de deja-vu
îmi r?sari,co? de fructe
de Cr?ciun…
(Valentin Tufan)
R.O.C.A.D.A. noiembrie 2013
19