Revista Pro-GT nr. 2 - 2023 | Page 281

REVISTA NAȚIONALĂ „ PRO-GT ” NR . 2 / 2023
Povestea unui bob de grâu ( poveste creată )
Prof . Andronic Casandruța Grădinița cu Program Prelungit „ Gulliver ”, Suceava , județul Suceava
A fost odată un bob mic de grâu . Era așa de mic încât abia putea fi zărit în palmă . Și bobul acesta mic de grâu avea mai mulți frați , la fel de mici ca el . Cu toții locuiau pe fundul unui sac mare , în hambarul unui fermier .
Odată cu venirea primăverii boabele de grâu s-au trezit la viață și au începu să discute una cu alta : - Uf , ce mult am dormit ! Oare în ce anotimp suntem acum ? - Soră dragă , suntem în anotimpul primăvara ! Auzi cum cântă cucul , privighetoare ? - Of , of , spune cel mai mic bob de grâu ! Iar ne-a uitat stăpânul aici în hambarul acesta ? - Ba nu , nu ne-a uitat , spune cel mai în vârstă bob de grâu , râzând !, așteaptă doar puțin și ai să vezi ! - Ce , ce , ce vom face noi acum ? - Acum așteptăm , dragul meu bob de grâu , trebuie doar să așteptăm . Și așa trecu primăvara , copacii și-au scuturat florile și și-au umplut crengile de fructe fel de fel . Gâzele , fluturii și albinele harnice roiesc și culeg nectarul dulce din florile parfumate . Toată vara , boabele de grâu au așteptat nerăbdătoare momentul mult așteptat . - Nu mai am deloc răbdare , se plângea bobul mic de grâu ! A doua zi dis-de dimineață boabele de grâu au auzit un zgomot puternic . Ce poate fi , ce poate fi ? Se întrebau toate curioase ! - E motorul tractorului care ară pământul ! Răspunde cel mai înțelept dintre boabe - Ară pământul ? Au întrebat boabele de grâu într-un cor . - Da , stăpânul nostru se pregătește pentru semănat boabe de grâu ? - Să semene boabele de grâu ? Dar noi suntem boabele de grâu ! Pe noi ne va semăna ? Spune bobul cel mic cu teamă ! - Nu-ți fie frică , micul meu bob de grâu , spune mama lui . Asta e menirea noastră . Nici n-au terminat boabele de grâu de vorbit , că dintr-o dată au simțit adierea ușoară a vântului și o rază de soare a încălzit micile boabe de grâu . Apoi fermierul a încărcat sacii cu grâu în tractoarele harnice și a pornit către ogoarele proaspăt arate .
- A sosit momentul să ne luăm la revedere , le spune Bobul Cel Înțelept ! Ne vedem la vara viitoare ! Cu bine prietenii mei !
Și , cu multă pricepere și hărnicie , fermierul seamănă boabele de grâu în pământul negru și cald , iar fiecare bob de grâu și-a găsit locul său în pământul roditor . Au urmat apoi zile cu soare , zile ploioase , iar în cele din urmă pământul fu acoperit cu o plapumă moale și pufoasă din zăpadă . Boabele de grâu se simțeau tare bine , atât de bine încât au început să facă rădăcini și să se prindă mai cu putere în pământ .
În cea din ultimă zi a anotimpului iarna , o rază de soare se ivi pe cer și topi cu grijă zăpada , dezvelind pământul înghețat , trezind natura la viață . Era din nou primăvară !
280