Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 35

ILAȘ DIANA
DANTE ALIGHIERI ŞI OPERELE
SALE
Durante degli Alighieri a fost un poet și filozof italian, om
politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul
Mediu. Autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii
universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană,
Sommo Poeta („poet în cel mai înalt grad”) și filozof italian,
om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul
Mediu.
Viaţa lui Dante a fost modelată de îndelungata istorie
conflictuală dintre partizanii imperiali şi cei papali, denumiţi
ghibelini, respectiv guelfi. Din a doua jumătate a sec. XIII,
antagonismele au devenit brutale şi mortale, fiecare parte
câştigând alternativ luptele pentru a impune pedepse
înfiorătoare şi exilul adversarilor. În 1260, guelfii, după o
perioadă ascendentă, au fost învinşi în bătălia de la
Montaperti (Infernul X, XXXII), dar în 1266 o armată a
guelfilor, susţinută de armata papală şi de cea franceză, a
reuşit să îi înfrângă pe ghibelini la Benevento, alungându-i
pentru totdeauna din Florenţa. Acest lucru indică faptul că 
Dante a crescut într-un oraş plin de mândrie şi de expansionism, nerăbdător să îşi extindă controlul politic
asupra Toscanei. Florentinii se comparau cu Roma şi cu civilizaţia oraşelor-stat din Antichitate. Florenţa nu
şi-a extins doar puterea politică, ci era gata să îşi exercite şi dominaţia intelectuală.
Vita nuova, pe care Dante o numeşte libello (cărticică), este o operă remarcabilă. Conţine 42 de capitole
scurte având comentarii la 25 de sonete, o baladă şi patru cântece; un al cincilea cântec este întrerupt
dramatic de moartea lui Beatrice. Comentariile în proză stabilesc povestea cadru, care nu reiese din poeme
(s-ar putea ca unele să fi fost scrise pentru alte ocazii decât cele invocate de Dante). Povestea, destul de
simplă, ne istoriseşte momentul în care, pentru prima dată, Dante o zăreşte pe Beatrice, pe când amândoi
aveau nouă ani, cum o salută când aveau 18 ani, mijloacele prin care îşi ascunde dragostea faţă de ea, criza
prin care trece când Beatrice nu îi răspunde la salut, suferinţa gândindu-se că ea îşi râde de el, hotărârea lui
de a depăşi suferinţa şi de a cânta numai virtuţile doamnei sale, anticiparea morţii ei (aceea a unui prieten
tânăr, moartea tatălui ei şi visul prevestitor al lui Dante) şi, în final, moartea lui Beatrice, doliul lui Dante,
tentaţia înduioşătoarei donna gentile (o tânără femeie care o înlocuieşte temporar pe Beatrice), triumful
final, apoteoza lui Beatrice şi, în ultimul capitol, hotărârea lui Dante de a scrie mai târziu despre ea, „ce nu s-
a mai scris despre vreo femeie”.
25