Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 18

II. Realismul socialist. Proletcultismul
,,Teoria realismului socialist este formulată în Uniunea Sovietică după apariția termenului ca atare în anii
'30, o contribuție importantă la clarificarea lui având-o Maxim Gorki, prim-secretarul Uniunii Scriitorilor, în
articolele și luările de cuvânt din anii 1931-1934. Abia primul Congres al Uniunii Scriitorilor din 1934
impune acest concept la care se raliază voci noi, precum accea a lui A. A. Jdanov, care va juca un rol
esențial  în difuzarea lui. (...) Este esențială apariția în august 1946 a «Raportului asupra revistelor Zvezda și
Leningrad» al lui Andrei Jdanov, un alt manifest al realismului socialist, cu un puternic caracter polemic și
doctrinar. Documentul este tradus în anul următor, 1947, în România la Editura PCR și va deveni un
document oficial pe baza căruia se va stabili direcția ideologică ce trebuie imprimată literaturii. (...)
După 30 decembrie 1947, el [realismul socialist] va fi impus ca metodă unică de creație, orice abatere de la
model fiind pusă pe același plan cu devierile de la linia partidului. Broșura lui Leonte Răutu intitulată
«Împotriva cosmopolitismului și obiectivismului burghez în științele sociale», apărută în octombrie 1949,
stabilea noul canon al literaturii române și supremația metodei realismului socialist asupra oricărei alte
abordări ale literaturii”  (MITCHIEVICI, 2016 : 15-17).
Impunerea realismului socialist ca model literar a făcut parte dintr-un proces complex de restructurare a
mecanismelor de producere ale textelor. Una din posibilitățile de impunere este prin dominație,
neputându-se vorbi de prestigiul culturii URSS-ului, fiind un proces impus de transformare a culturii
române și a celorlalte state din estul Europei.
Presa și literatura sunt reorganizate, căpătând astfel un puternic caracter ideologic, urmărindu-se
influențarea populației. Se creează aparatul de propagandă, vizibil funcțional:  „Partidul şi-a creat structuri
adecvate, din rândul acestora detaşându-se, prin importanţa lor, Secţia de Propagandă şi Agitaţie a C.C. al
P.M.R. şi secţia de Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. În 1949, Secţia de Propagandă şi Agitaţie, condusă de
Leonte Răutu, se compunea din nouă sectoare: […] 1. Propaganda şi învăţământul de partid, 2. Agitaţia, 3.
Presa, 4. Ştiinţa, 5. Învăţământul public, 6. Literatura şi Arta, 7. Munca cultural-educativă, 8. Edituri, 9.
Evidenţa cadrelor” (BANU, 2013 : 45-46).
8