Revista paradigmele postmodernitatii Revista "paradigmele postmodernitatii" | Page 96

Documentarea în dezbaterile academice Maria Tudose, clasa a XI-a F Dezbaterile academice reprezintă o manifestare organizată, prin care două echipe propun și, implicit, confirmă sau infirmă o moțiune sau o tematică dată. Acest mod de exprimare nu constituie doar o nouă activitate pentru liceeni sau studenți, ca oricare alta, ci este un „sport” intelectual cu o tradiție de peste 400 de ani, care își trage seva din cele mai vechi forme de conducere democratică ale lumii, reprezentând chiar un element de deschidere și prestigiu la nivel profesional. Partea „extremă” din dezbaterile academice se constituie prin faptul că ele se desfășoară într-un cadru formal, în care se impune o anumită conduită, fiind gândite de așa natură încât să permită participanțior să își exprime opinia într-o manieră civilizată, într-un timp limită prestabilit și într-un mod structurat și interactiv. Consider că dezbaterile academice reprezintă ocazia perfectă de a învăța să acceptăm validitatea altor păreri decât cele proprii, să învățăm să ne respectăm oponenții, dar și să ne debarasăm de anumite preconcepții, îsușindu-ne cunoștințe din domenii cât mai vaste și actuale, prin documentare. Aceasta se impune încă din primul moment în care am aflat subiectul dezbaterii, prin citirea și analizarea moțiunii și a termenilor cheie ce o compum, prin adaugarea (dacă este nevoie) de explicații, definiții sau diferite adnotări. Apoi, urmează partea cea mai constructivă din toată această activitate, în care fiecare membru al echipei își ia un răgaz pentu documentarea individuală, mai ales în cazul în care moțiunea tratează un subiect complex, de ordin politic sau economic, de exemplu. Așadar, fiecare debater încearcă să-și facă o documentare cât mai riguroasă,