Revista paradigmele postmodernitatii Revista "paradigmele postmodernitatii" | Page 64

Joc dadaist
Bulai Mirela, Rîpiceanu Luana, Grigoraș Diana, clasa a XII-a D
Dadasimul este un curent artistic de avangardă, lansat la Zurich, in 1916, de către un grup de
artiști și scriitori, printre care și românii Tristan Tzara și Marcel Iancu, reuniți în asa-zisul “Cabaret
Voltaire”, fondat de ei. Numele curentului se trage de la cuvântul “dada”, găsit întâmplator într-un
dicționar. Intelectualii, dezertorii, refugiații politici, toți revoltații împotriva absurdității acestui
început de secol, se reunesc în mod regulat în jurul scriitorului român Tristan Tzara, organizatorul
Cabaretului „Voltaire”, în Zürich, capitala Elveției, pe atunci stat neutru. Vrând să răspundă
absurdului prin absurd, ei își manifestă revolta mai curând prin provocare, decât prin idei estetice.
Marcel Iancu , pictor român, va scrie: „Ne-am pierdut încrederea în cultura actuală. Tot ceea ce
este, la momentul actual, trebuie distrus, demolat. Trebuie să reîncepem actul creației pornind de la
o tabula rasa. La Cabaret Voltaire, noi vrem să zguduim ideile, opinia publică, educația, instituțiile,
muzeele, bunul simț așa cum este el definit la momentul actual, pe scurt, tot ceea ce ține de vechea
ordine.” Astfel, manifestul dadaist a fost publicat într-un prim și singur număr al revistei Cabaret
Voltaire (Zürich, 1916).
Ca și alte mișcări de avangardă, dadaismul s-a manifestat în arte și literatură ca un act de revoltă
împotriva valorilor burgheze pe care promotorii încercau să le persifleze și să le discrediteze prin
deriziuni, în numele unei noi estetici care afirma independența absolută a individului. Militând cu
vehemență pentru compromiterea și dezintegrarea limbajului tradițional al artei, dadaiștii au
încercat să dizolve însăși forma operei, abandonând-o hazardului. Abstractă în fond, folosind
colajul, cum făceau și cubiștii, arta dadaistă se deosebea de abstracționism și de cubism prin
caracterul aleatoriu al compunerii tabloului. De la Zurich, acest curent s-a extins rapid în Franța și
Germania. In America, la New York, fără să poarte numele respectiv, fenomenul „dada” se
manifesta încă din 1915, grație pictorilor francezi Marchel Duchamp și Francis Picabia, care
experimentau în spirit de fronda și arta dadaistă. Mult mai bine conturat decât în arta plastică, în
care se confundă cu alte curente, dadaismul s-a manifestat in literatură, prin compunerea unor texte
din cuvinte aleatoriu utilizate. Voga acestei mișcări n-a durat decât șase-șapte ani, până când s-a
afirmat suprarealismul.
La o oră de limba română, am primit o provocare: să creăm o poezie dadaistă. Ca simple
cititoare de literatură, am fost fascinate de mișcarea de avangardă, așa că ne-a surâs această idee. De
ce? Pentru că nu ne-au plăcut niciodată normele și legile, mai ales când vine vorba de creație.
Iubim, de asemenea, postmodernismul care își trage, pe undeva, seva tocmai din avangardiștii de la
începutul secolului al XX-lea. Astfel, am primit această propunere cu brațele deschise. Ne-am
gândit că acest joc de-a „creația” nu strică, fiindcă nu e prea simplu de învățat așa ceva la scoală,
mai ales că mulți consideră că nu avem de-a face cu poezia, în adevăratul sens al cuvântului și, în
plus, majoritatea elevilor numai poezie nu vor să facă, așa că doamna a ales să ne „jucăm” de-a
dadaismul. Ni s-a părut distractiv să tăiem cuvinte din ziar și apoi să creăm un text. ,,Manifestul lui
Tristán Tzara” este numai bun de citit la început, ca o rețetă de succes pentru un lucru bine făcut. Ce
ne-a plăcut cel mai mult a fost că ne-am putut reîntoarce la joc: am tăiat, am rupt, am lipit. De
asemenea, faptul că nu am avut niciun fel de reguli a fost partea cea mai interesantă, deși am fost
puțin cam reticente și chiar am făcut această poezie exact după cum ne-a venit inspirația, căci Tzara
spune : „Poezia vă va semăna”.