Revista paradigmele postmodernitatii Revista "paradigmele postmodernitatii" | Page 25

Laura, o fată introvertită și timidă, evoluează, de-a lungul firului epic, într-un mod
surprinzător. După căsătoria cu george Pintea, ea se schimbă radical și perspectiva maternității o
împlinește..
În lumea intelighenției năsăudene, condiţia femeii este diferită, totuşi, de cea a simplei
ţărănci. Laura şi Ghighi, ceel două fiice ale Herdelenilor, erau instruite, aveau putere de exprimare a
părerii personale, participau la baluri, își cereau dreptul de a alege, până când venea vorba de
măritiș: „Laura e fata de măritat întâi, Ghighi e fata de măritat pe urmă.” (G. Călinescu), iar
amândouă refac destinul mamei lor, doamna Herdelea.
Demersul de a încerca o definire a „româncei” este riscant deoarece, în general, analiza se
face fie în funcţie de criterii geografice (munteancă, moldoveancă, transilvăneancă), fie de unele
sociale (femeia de la oraş sau cea de la ţară). Astfel, moldovencele erau considerate a avea o mai
mare tendinţă spre melancolie, indolenţă, lipsă de voinţă şi spirit puţin practic ; muntencele erau
privite ca femei vioaie, mai aprige la câştig, puţin econoame, uşor adaptabile faţă de schimbări, dar
şi mai uşuratice, în timp ce transilvănencele se înfăţişau drept unele econoame, cu o eficientă
cunoaştere a muncii şi a banilor, pe care îi strângeau cu chibzuinţă. Rebreanu pune înn contrapunct
destinul Anei și pe cel al Laurei, cu simetrii ce arată că, la inceputul secolului XX, emanciparea
femeii începuse timid, în lumea intelectualității. Drama unei tinere putea fi renunțarea la iubire, de
dragul unei vieți tihnite, când familia nu-i poate da zestre, așa cum s-a întâmplat în cazul ei. Fata
oscilează între Aurel Ungurenu, medicinistul și Preotul care nu pretinde zestre. Dezamăgirea pe care
i-o produce Aurel devine un fel de sacrificiu asumat de dragul familiei... Laura Herdelea va duce o
existență liniștită, cuplul având o stare materială mulțumitoare, deși „Domnișoara” afirmase
adeseori că nu ar fi importat acest lucru în viitorul ei. Zaharia Herdelea a intervenit prompt
redactând el însuși scrisoarea prin care cererea în căsătorie este acceptată.
Într-o oarecare asemănare cu Laura, Adela constituie o prezență tânără, „rumenă și fragedă”,
„femeia încântătoare”, incapabilă să se decidă în poziția ei față de bărbatul care avea o atracție
foarte aprinsă față de ea – Emil Codrescu. Din perspectiva Bărbatului de 40 de ani, Adela pare o
femeie potrivită nu pentru căsătorie, ci pentru discuții sofisticate, ocolitoare pentru atracția dintre
ei: „Aproape în fiecare seară stau de vorbă cu Adela în cerdac. [...] Femeia asta tânără și curioasă de
viață și de stări sufletești mă scrutează necontenit, fără să aibă aerul. Eu îmi îngroș cât se poate
epiderma sufletului, s-o fac impermeabilă. Dar cu femeile, jocul e pierdut întotdeauna. Ele privesc
in sufletul bărbatului ca într-o vitrină.” Jurnalul bărbatului abundă în fraze ce evocă senzualitatea ei,
iar sentimentele, trăite la modul platonic sunt atâțațe de privirea„colțunilor”, când Adela urcă în
trăsură, de exemplu. Îi soabe din priviri „brațele rotunde”, „bustul înalt”, „umerii largi” și ochii
albaștri „filtrându-și azurul prin genele lungi”: „abandonarea extatică a unei femei cu privirile
albastre...”
Intensitatea maximă a crizei erotice duce la un sentiment de teroare existențială, în care
ființa iubită e în stare să-și dea și viața, Adela devenind femeia unică, arhetipul în jurul căruia se
învârt toate gândurile bărbatului. Adela devine o țintă greu de atins, „stânca pe care crește floarea-
reginei”.