Revista paradigmele postmodernitatii Revista "paradigmele postmodernitatii" | Page 20

diabetici. Termometrul are un rol important in fragmentarea visului prin gradele ce le arată, de la 36
la 42.
Din momentul în care Ester îi pune Puiei termometrul la subraț, lucrurile încep să se
schimbe afară. Pe fereastra din cameră se putea observa Bucureștiul „întins şi întortocheat ca un
labirint înecat în vîrtejuri de praf ”, cu locuri și clădiri precum Palatului Telefoanelor, Foișorul de
Foc, magazinul Victoria, blocurile de pe Magheru si blocul Turn, „Casa Scînteii, în mijlocul
pajiştilor înverzite”. Capitala țării adoptă un aspect neobișnuit în ochii fetelor, începând cu lacurile
„gri, în formă de stomacuri, dând unul într-altul” și terminând cu „Bucureştiul lui Trio Do-Re-Mi,
al Mielului turbat, al Dragostei la zero grade, al lui Ciubotăraşu şi Giugaru şi al Silviei Popovici.
Bucureştiul studiilor la seral...”. La înălțime, orașul începe a avea o formă mai simplă, cu „spaţii
mult mai vaste, întinderi albastre şi verzi, dreptunghiuri galbene, străbătute de firişoarele rîurilor,
nori ca de vată acoperind oraşe cît palma”.
Temperatura Puiei crește și ajunge la 37 de grade, momentul când camera se „spulberă într-
o explozie scurtă”, pereții si plafonul dispărând. Fetele ajung prima dată în mijlocul unui ocean „de
culoarea safirului”, urmând să fie pe „spinarea unui elefant uriaş, de stîncă, cioplit pe vîrful unui
munte imens, alb ca laptele”. De pe munte se puteau observa foarte clar tot ce își doreau să vadă, de
la un sat „risipit între măslini”, la „un curcubeu arcuindu-se peste o fabrică de tractoare şi o
muncitoare”. De la „un şir de cosaşi cu cămăşile mototolite” la „iepuri polari lăsîndu-şi măslinele pe
zăpada poroasă”.
Ester privi din nou termometrul care arăta 38 de grade, în timp ce fruntea Puiei începea să
frigă. Din acest moment, visul capătă un imaginar paradoxal: „un contabil cu mînecuţe răzuind cu
lama o cifră dintr-un registru”, ”un preot mîngîind şoldul unei enoriaşe”, ”un jude rînjind acuzatului
şi-un felcer scoţînd dintele unui cal cu un cleşte de cuie” și, la final, „un bătrân decapitând o
lăcustă”.
La 39 de grade, seria păcatelor nu se termină și începe cu „trei soldaţi pălmuind o bătrînă”,
„un dric şiroind o dîră de sînge”, un „chitarist muşcat de un guşter”. De aici, evenimentele încep a fi
anormale, la 40 de grade – o temperatură periculoasă pentru corp – Puia devine translucidă,
începând sa vadă oameni spânzurați, oi sacrificate, „un ţăran mâncând rinichi de cîine şi telemea”,
un depozit în flăcări, ”rechinii întemeind o frăţie”.
Când termometrul arată 41 de grade, acțiunea se mută pe câmpul de luptă, în orașe pe timp
de criză: „un val de sînge măturând municipii”, „o javră vărsând briliante”, „armate osoase trăgând
cu bazooka”, „butoaie de benzină arzând în alimentare”, „populaţii în cârje, mase cu timpanele
sparte” și „moartea, steaua necruţătoare, trecând prin sabie până şi nou-născuţi”.
La 42 de grade, momentul în care corpul uman cedează și doar oamenii cu noroc
supraviețuiesc, este atins apogeul visului apocaliptic, fetele văzând zeități, lucruri ieșite din comun,
ajungând să-l vadă pe gigantul lor prieten ce a fost odată, apoi Puia revine la normal: „zeitatea
Cutremurului dansând peste Eurasia”, „zeitatea Potopului strivind Japonia sub călcâi”, „Marianele
şi cele Unsprezece mii de fecioare şi toate uraganele cu nume de femei fugeau ţipînd, cu fustele-n
flăcări, cu părul pârlit, cu sânii goi, împiedicîndu-se de metropole”, „soarele contopindu-se cu
Pămîntul şi eclipsele fumegând” Ele au viziunea androginului, a Omului cosmic: „l-am recunoscut
cu un strigăt de bucurie: era copilul nostru, gigantul nostru drag, marele bărbat cu sîni de femeie, cu
părul căzîndu-i în şuviţe blonde pînă la şolduri, cu ochii albaştri.”