Revista paradigmele postmodernitatii Revista "paradigmele postmodernitatii" | страница 162

Luna lui Mărțișor
Sava Cristina, clasa a IX-a B
Lumea de astăzi este foarte imprevizibilă. Nu te poți baza pe globalizare, niciun lucru pe
care îl trăieșți sau îl vezi în jurul tău nu seamănă cu cele din alte țări. In lumea de azi, totul este atât
de brusc, de ciudat, dar în același timp, de frumos! Tindem să prețuim ce au alții mai mult decât
bunurile noastre, mai ales pe cele culturale.
Societatea in care trăim ne creează atât de multe oportunități de a călători în lume, încât
până și eu, un elev că oricare altul, am plecat împreună cu clasa mea pe o insulă îndepărtată, de pe
coasta Americii de Sud, pentru a descoperi și tainele mai ascunse ale lumii. O singură dată ți se
oferă un așa dar!
Ajunsă acolo, localnicii mi s-au părut cei mai deschiși oameni și astfel am început să
vorbesc cu ei, să ne povestim reciproc, să reprezentăm lucruri specifice din propria cultură și
civilizație. Însă, din toate cele povestite, cuvântul „mărțișor” a fost cel care le-a atras cel mai mult
atenția, semănând cu un cuvânt din limbajul lor tradițional, folosit de strămoși, care se referă la ceva
ce-i apără pe războinici. Am fost nevoită să le explic legenda acestui simbol al primăverii, dar
gândul meu era la coincidență: Luna lui Mărțișor e luna lui Marte!
Martie este prima lună a primăverii, timp sacru în care se oferă mărțișoare în prima zi, semn
de bun augur. În zilele noastre, cele care primesc un asemenea dar îl poartă în piept sau la
încheietura mâinii până la sfârșitul lunii, pentru a le purta noroc și a le feri de rele. Prin dicționarele
de folclor scrie că țăranii le puneau în coarnele boilor, în ramurile pomilor, pentru vitalitate și rod.
Acest lucru li s-a părut foarte interesant tinerilor cu care am vorbit, deoarece ei auziseră că doar
niște zeități purtau la mână un semn distinctiv – o brățară cu fir roșu și fir alb. Ei credeau că noi,
românii, suntem niște fii de zei, care duc tradiția mai departe, țînând-o în taină față de alte popoare.
Lăsându-i să creadă că noi suntem înrudiți cu zeii prin strămoși, le-am povestit și despre
ghiocei, vestitorii primăverii, floarea fiind un simbol al lunii martie. Le-am descris în amănunt
floarea, deoarece ei cultivau mai multe specii de plante pe insula lor micuță, dar nimic nu se
asemăna cu plăpânzii ghiocei, iar când le-am spus că această floare se găsește numai în zona
României, au rămas dezamăgiți că nu le-am adus acest dar. Le-am arătat o poză cu ghioceii și au
spus că aceea era cea mai frumoasă floare pe care au văzut-o.
Amintind de cuvântul „mărțișoare”, ne-au rugat să le explicăm cum se fac acestea. Se
impletesc firele, se fac niște cănăfiori… (Ce chin să le traduc cuvântul!) Le-am spus că numai fetele
primesc un astfel de dar de la băieți sau de la alte fete și că în unele zone, acest lucru se face invers.
Au rămas foarte nedumeriți, întrebându-ne dacă sunt podoabe sau talismane. Pentru că trebuia să
plecăm de la hotelul în care stăteam, le-am promis că le vom spune și ce mici obiecte se leagă cu
firul de mărțișor în următoarea noastră vizită. Nu de alta, era nevoie de un mic glosar de simboluri!
Vedeți, tradițiile românești îi încântă pe străini. Să nu le abandonăm!