Revista paradigmele postmodernitatii Revista "paradigmele postmodernitatii" | Page 110

Omul-Carte
Agache Andrei, clasa a XI-a A
În romanul distopic „Fahrenheit 451”, scris de către autorul american Ray Bradbury,
publicat în anul 1953, este prezentată o lume în care cărțile sunt strict interzise, acestea fiind
distruse prin ardere de către pompieri, iar spațiul cultural și cetățenii sunt controlați și manipulați.
Mișcarea de rezistență care se opune pompierilor a format ideologia „omului-carte”, acesta trebuia
să învețe o carte mot-à-mot pentru a salva conținutul acesteia. Astfel apare întrebarea „ Dacă ai trăi
într-o lume precum cea descrisă în roman ce carte ai alege să salvezi și de ce ?”.
Eu aș alege volumul de poezii eminesciene numit „Poesii”, deoarece aici se află întreaga
operă a ultimului mare romantic european,
Mihai Eminescu, cel mai important poet din
literatura română. Acest volum a apărut pe data
de 21 decembrie 1883 la Editura Socec, cu o
prefață și cu texte selectate de Titu Maiorescu și
cu portretul autorului, intrat, in acel moment, în
conul de umbră al bolii și cuprindea un număr
de 63 de poezii, dintre care 26 au fost publicate
de-a lungul unui deceniu, în „Convorbiri
literare”. Este singurul volum tipărit în timpul
vieții lui Eminescu.
Un argument pentru ca acest volum să fie
învățat de un „om carte” este faptul că geniul
eminescian trebuie să rămână în literatură,
deoarece a contribuit enorm la formarea culturii naționale, la recuperarea romantismului „înalt”, de
filon germanic, fără de care noi, românii, „am fi fost altfel și mult mai săraci”. Capodopere precum
„Luceafărul”, „Scrisorile”, „Floare albastră”, „Pe lângă plopii fără soț”, „O, rămâi”, „Glossă”, „Odă
(în metru antic” ș.a. nu trebuie date uitării, deoarece modul în care sensibilitatea eminesciană s-a
revărsat pentru suflete este unul absolut unic și inegalabil.
Un alt argument – cel patriotic – mă determină să mă întorc în spațiul culturii mele, deși
bibliotecile lumii sunt pline de capodopere deoarece, dacă lumea ar deveni o distopie precum cea
din „Fahrenheit 451”, eu aș dori să salvez o operă scrisă de un român în limba română, un idiom
care, în lumea globalizată, ar fi amenințat cu dispariția. Cultura mioritică este atât de vastă și
uimitoare, încât ar fi o pierdere uriașă orice atingere a acesteia în spațiul cult, așa cum vedem în
creația eminesciană, care a integrat organic influența folclorului; dacă ar dispărea și generațiile
următoare nu ar avea nici măcar un „om-carte” care să le recite versuri și să povestească în dulcele
grai românesc, identitatea noatră etnică ar fi amenințată.
Și-apoi – știu că mă veți crede patetic –„Oamenii cărți” sunt eroii unei astfel de lumi deoarece își
riscă viața pentru a salva cuvintele care au pus bazele civilizației umane și au clădit lumea. Riscul
pe care aceștia și-l asumă este acela de a avea aceeași soartă precum cărțile pe care le apără. Aș arde