Capitolul V
Noaptea îşi lăsa umbrele pe pereţii camerei, pe obiectele de mobilier, peste omul prăbuşit cu fruntea peste cartea Budhistă, îşi lăsa umbrele acolo, ca martore care nu trădează.
Şi să trăieşti aici şi astfel, să te naşti într-o lume pe care o înţelegi tot mai puţin, într-o lume în care devii, cu fiecare bătaie de clopot, tot mai străin, mai departe... Nu înţelegi lumea şi oamenii nu te pot înţelege, intri-ntr-un halou tenebros şi rece, pustiu, infinit... Şi au împărţit Budhismul şi le-a ieşit cu plus acolo unde, în mod clar, e un minus grav. Au luat şi Tibetul în 1959, silindu-l pe Dalai Lama să se exileze în India. Şi atunci le-a dat tot cu minusuri dar şi azi consideră că e un plus! Şi să trăieşti aici şi astfel...
Cu gesturi nervoase, Aemilio de Pontes a luat dintr-un volum gros o foaie de hârtie dreptunghiulară pe care scris ceva cu o cariocă roşie, a pus lipici pe partea nescrisă şi a lipit-o pe geamul camerei, exact deasupra florii cu cinci petale, cumpărată de mama sa, din Albufeira: Free Tibet7de hârtie. Da! Eliberaţi Tibetul! O dată, măcar o dată lăsaţi un plus adevărat, real peste atâtea minusuri! Cel puţin o singură dată faceţi şi voi o socoteală corectă!
Se aşeză în lotus pe piatra rece a podelei.
Totul se-mparte, totul se divide... Şi să te simţi, cu fiecare bătaie de clopot, tot mai străin, tot mai departe... E timpul pentru ultimele socoteli, unele corecte, cu cifre cinstite întrepătrunse de semne matematice cinstite.
Pentru ultima oară, incantă şoptit cele patru nobile adevăruri expuse pentru întâia oară, de Budha, la Benares, pe vremea când nimeni nu se gândea să dividă înţelepciunea!
– Grădinarule! Hei, grădinarule! Ia vin-o să vezi! A costat o nimica toată...
Grădinarul, un străin cu strămoşi prin stepele Rusiei, sfrijit şi şchiop de un picior, lăsă deoparte sapa şi se apropie şonticăit de dona Elisabete.
– Am cumpărat-o din Albufeira. Ce părere ai?
– E foarte frumoasă, doamnă. Doriţi să o plantez în grădină?