poezie
39
Similia similibus curantur
de Noni Emil-Iordache
s-a îndrăgostit
de păcatul meu
mi-a luat toate rădăcinile
ochilor
le-a mângâiat
să nu se grăbească
nicăieri
să poată poată privi
direct în ochi
ochii săi
şi mi-a dăruit
umbre nedumerite
ale unei forme îmblânzite
suspendate de un
la-ce-bun
s-a îndrăgostit
de păcatul meu
mi-a luat buzele
şi mi-a mângâiat pumnalul
cu care
tot scriam în mijlocul
îndoielii
ca un deţinut mângâiat
de otravă
s-a îndrăgostit
de păcatul meu
mi-a scris o poezie
ca o trombă pe străzile
subţiri ca frunzele
pe care tot parchează
liniştea
să-mi vină răspunsul
împachetat
al nopţii ce ne obligă
să ne singularizăm
i-am luat coapsele mâinilor
i le-am mângâiat
şi i le-am sculptat
în sincretismul dimineţii
inegal şi plăcut
până mi-am putut ridica
ochii
să văd cum toţii copacii
de pe umerii săi
îşi schimbaseră culoarea
mi-am scos plămânii
i-am luat buzele
două umbre
care se ţineau de mână
ca buchetele de liliac
pe care le vânam în parc
şi le-am devorat
să pot respira lalele
o să-i scriu că
m-am sfârtecat în bucăţi
m-am pus pe şnur şi
ca un fugar
mi-am făcut jumătate
de inimă
din două treimi de coapse