14
Animată de un adevărat heliotropism, fiinţa poetului se îndreaptă spre lumină, identificată în volumul de debut cu esenţa absolută a universului, cu dragostea şi fiinţa senzuală a iubitei sale Cornelia Brediceanu, acest fapt generând simbolic esenţa omului şi a poetului: ,,…pentru mine eşti totul. Pentru mine eşti lumea, viaţa, norocul, fericirea, înţelepciunea, nebunia şi- poemele”1. Femeia, purtătoare de lumină spiritualizată, devine sursă de inspiraţie a poetului, precum ,,lumina din ziua dintâi” a fecundat Nepătrunsul devenind esenţă a universului.
Iubirea spiritualizată devine la Blaga sugestie a unui absolut ontic, spre care sufletul de esenţă
expresionistă al poetului aspiră, animat de un elan vital. Alături de femeia iubită: ,,Sus. Numai noi doi”, îndrăgostitul realizează o simbolică mişcare ascensională- căci planul luminii este unul apollinic, totul într-o stare de fascinaţie şi uimire, ca în faţa unui act ritualic.
În poemul Lumina, Blaga stabileşte corelaţii inedite între lumina dragostei şi lumina originară ce a stat la baza universului, într-o cosmogonie poetică în care lumina a fecundat haosul şi Nepătrunsul. Universul se transfigurează, în imaginaţia poetului, în împletire de antinomii, în spaţiu al tensiunilor ontice şi gnomice. Simbolul luminii, rememorare a esenţei paradisului(Lacrimile), se împleteşte cu minunile întunericului, într-o alegorie a unui spaţiu dominat de antinomii existenţiale.
Luminii ca laitmotiv blagian i se asociază un complex de imagini simbolice ascensionale: muntele, pasărea, copacul, săgeata. Prin poarta cerului situată în vârful muntelui, poetul iese în afara lumii şi a ,,marii treceri”, lepădând ,,balastul cărnii”: ,,Mă simţeam acolo, sus, mutat într-o vârstă arhaică, la adăpost faţă de tumulturile istoriei, ce numai arar îşi trimitea rumoarea din vale la noi”.2 Simbolismul cosmic al muntelui axial este învestit cu valoare sacră, conturând o hierofanie în toate mitologiile lumii.
__________________________________________________________
1 Lucian Blaga, Excurs sentimental, V, Manuscriptum, nr. 2, p. 129.
30