Revista Orizonturi Literare septembrie 2013 | Page 19

Orizonturi Literare/ sepembrie 2013 19

Au trecut câțiva ani...m-am depărtat de casă, așa cum îmi spusese măicuța din vis...Destinul m-a dus în Spania însă de câte ori mă întorc, simt o încărcătură emoțională ca atunci când sunt în biserică. E poate, duhul mamei mele, care se hrănește cu dor și lacrimi, pentru că plâng de fiecare dată când mă gândesc la România, la casa mea lăsată acolo, pustie și tăcută, ca o biserică fără enoriași.

Mă visez la umbra nucului, răsărit în fața casei, într-un balansoar.

Era o dorință a mea ce-o împărtășisem mamei.

Mi-e dor ! mi-e dor de verde...de poiana ce-mi înconjoară casa,

de cântecul greierilor ce se aud noaptea, de un izvor ce curge prin

spatele grădinii mele! Mi-e dor! Mi-e dor atât de tare, că îmi doresc să-mi crească aripi! Mi-e rădăcina adânc înfiptă, ca rădăcina unui nuc... N-am mâncat nici măcar o nucă (am fost de fiecare dată primăvara când nucile nu mai erau, le culeg trecătorii ) și nici umbra n-am simțit-o.

Nucii acum sunt mari însă dorul și setea, sunt copleșitoare!

M-aș întoarce azi, însă inima mea e împărțită în două...am aici, copiii

și un nepoțel care are nevoie de mine să crească mare. Ei nu vor să se mai întoarcă...Cealaltă jumătate, (de inimă) e îngropată la rădăcina nucului, aproape de mormântul părinților mei.

Încă nu mă pot întoarce, dar într-o zi, chiar de-ar fi să plângă pământul pe mine, vreau să aud izvorul de la rădăcina nucului sub care mă voi odihni, să-mi potolesc setea de verde și de lacrima pamantui.

Am aici, 9 ani, însă nici până acum n-am reușit să găsesc o apă dulce ca cea din izvoarele noastre. Beau apă foarte puțină din acest motiv: Nu-mi place și nici nu vreau să-mi placă! Sufletul meu iubește un singur loc! Locul unde mi-am petrecut copilăria și unde știu că este spiritul părinților mei. Nu vreau să mor străină. Nu mă regăsesc aici, am tot ce trebuie, ar trebui să fiu pe deplin fericită, pentru că am niște copii frumoși, cuminți și împliniți...nu pot spune că nu sunt, însă fericirea nu e deplină, atâta timp cât eu simt și gândesc românește.

Am programe de Tv. românești, gătesc românește, dar nu este

ROMÂNIA!