Orizonturi Literare/ sepembrie 2013 15
Mi-e gura seacă de izvor... Izvor lăsat în urmă, împletit cu doruri și rădăcini de viață. Ne simțim uneori neputincioși în fața destinului.
spune că destinul ne este scris pe frunte...cred că e adevărat și mai cred și că visele sunt adesea avertismente timpurii ale destinului,
ca să știi mai târziu cum să alegi cărarea. Ați trăit vreodată sentimentul de deja-vu' ?
Eu, da! Și nu odată, de mai multe ori! Ați avut vreodată coșmare,
care v-au trezit în miez de noapte plângând și tremurând, ca mai apoi, într-un anumit moment al vieții să vă regăsiți real în mijlocul aceluiaș coșmar? Eu, da! Nu am talent de clarvăzătoare, dar am avut asemenea trăiri.
Așa se întâmplă și atunci când ți-e dor...visezi ceea ce-ți dorești, sperând în împlinire.
Poate că Dumnezeu ne arată calea în vise, însă uneori nu știm să le citim. Va dau un exemplu:
Am visat într-o noapte că traversam o poiană, pentru a merge la părinții mei în vizită. Locuiau într-un sat pe vârful unui deal și traversând poiana, am văzut o casă pe care eu mi-o doream din anii adolescenței. (visam o casă a mea și pretențiile nu erau așa mari... )
Văzusem în revista "Femeia" de atunci, o casă cu o verandă mare și două balcoane mici...o casă, ca o emblemă. În poză era ținută în palmă ca și cum ar fi lăsat să se înțeleagă că doar de noi depinde să avem o casă - și nu era greu de realizat.