Copilărie
de Dragomir Mihai-Viorel
Sunt doar un copil şi privesc lumea din jur,
La orice vorbă dulce mă supun,
Gânguresc, mă tăvălesc şi de obicei mă lovesc
Sunt un copilaş iute şi zâmbăreţ.
Mă bucur de fiecare rază de soare,
In cărucior stau în amiaza mare,
Sunt plimbat prin oraşul gălăgios,
Şi privesc la lume destul de curios.
Cu suzeta-n gură stau şi-o savurez
Şi nu o fac doar să impresionez,
Îmi este cam foame dar trebuie să aştept
Laptele la care de o oră mă gândesc.
Ochii mei mici şi albaştrii precum cerul
Dimensiunea mea exact cât portmoneul,
Energia mea cu care îi obosesc pe cei din jur
Ma face să mă simt un copil bun.
Lumea care se întâlneşte cu mama mea
Se uit toţi curioşi la faţa mea,
Oare ce-o avea cu mine de se tot uită,
De parca s-ar privi singuri în oglindă?
Sunt doar o mână de om venit în această lume
Mamei mele să-i fac numai zile bune,
Să aduc o rază de speranţă şi lumină
Şi să înlătur orice capacitate de vină.
Încă nu ştiu care sunt greutăţile vieţii,
Pe parcurs viaţa mă învaţă lecţii,
Dar ştiu să iubesc aşa cum adulţii nu o fac,
Şi nu am caractere pe care alţii le dezbrac.