Memorii neşlefuite
O clipă, un moment, un minut, o secundă…toate însumează o viaţă. Depinde doar de o secundă cum transformi o clipă de fericire într-un moment de neuitat. Clipe de tristeţe, momente de rătăcire, minute de singurătate, secunde de dorinţă.
Un lucru este cert, viaţa ne oferă momente unice, pe care le transformăm în amintiri. Depinde doar de noi dacă aceste amintiri vor dăinui în timp şi vor merita povestite.
Ea este una dintre acele persoane pe care îţi doreşti să o fi cunoscut exact atunci când a trăit ceea ce îţi povesteşte. Prin vocea neschimbată de anii bătrâneţii, îţi aduce în faţă o poveste simplă, o poveste reală, o poveste de viaţă. Este povestea ei, este viaţa ei readusă la noi dimensiuni, prin prisma unor cuvinte regăsite.
Te ademeneşte cu ochii ei albaştrii, neschimbaţi, exact ca în fotografia ce o arată tânără, frumoasă. Te îndeamnă la ascultare prin forma buzelor ce rostesc cu uşurinţă cuvinte ce te fac să suspini. Părul alb, lung şi frumos aranjat într-un coc te induce în eroarea trecerii timpului.
Atmosferă de visare, de reculegere, de nostalgie…
Începe…
“Tinereţea este cea mai frumoasă perioadă a vieţii. Este timpurie, este minunată, este acel ceva care te îndeamnă să mergi mai departe, să ajungi aici. Însă, până să ajungi aici trebuie să treci prin mai mult rău. Nu este valabilă vorba “După rău, vine bine!”. Nu! Tot ce e rău persistă, tot ce e bun trece.
Eram de 20 de ani. Eram frumoasă, cu capul în nori şi în acelaşi timp, realistă. Ştiam că viaţa nu este atât de frumoasă precum o povesteau cei din jurul meu. Eram conştientă că nici părinţii mei nu-mi spuneau adevărul, vrând să mă protejeze. Cum mi-am dat seama de asta? În urma “accidentului” suferit la aniversarea celor 20 de primăveri atât de trecătoare pentru a le lua în seamă până atunci. Fericirea acelei zile s-a spulberat într-o clipă, venind asupra mea o durere interminabilă.