Ce să vă mai povestesc? Am văzut călugări în biserică şi în sălile în care mănâncă... Au o denumire anume, dar... în clipa asta nu-mi amintesc. Cred că trapeză. Nu mă credeţi, dar vă spun, pe cuvântul meu, că nu se aude o vorbă. Ei nici cu pelerinii nu vorbesc. Fiecare pleacă apoi la treaba lui după ce se termină slujba ori după ce mănâncă. În tăcere. Unii îngrijesc grădinile. Nu vorbesc, se roagă tot timpul.
- Chiar aşa? Nu pot să cred. Cum comunică? Doar nu sunt surdomuţi! exclamă Valentin care nu scosese o vorbă până în acel moment.
- La unele mănăstiri vorbeşte stareţul cu pelerinii. La primirea lor şi după predică, în biserică. În lipsa stareţului mănăstirii, vorbeşte purtătorul de cuvânt, care le spune programul şi unde sunt cazaţi dacă rămân noaptea acolo. În rest, fiecare călugăr a primit de la începuturi sarcini. Fiecăruia îi dă după priceperea lui. Unii se pricep la tăiat lemne, alţii la livezi sau la grădina de legume, alţii la lucrări de zidărie sau tâmplărie, alţii la administrarea clădirilor mănăstirii, alţii la bucătărie, la prepararea fructelor, zarzavaturilor, murăturilor şi aşa mai departe. Lucrează şi în tot acest timp se roagă...