Revista Orizonturi Literare Octombrie 2015 | Page 45

PROZA

45

Vizitatorul mi-l înmână și eram forțat de situație ca că mă pot conforma și îl luăm și mi-l pusesem la ureche însă în gândul meu râdeam de situația creată’Ce vis.. ciudat.. dacă chestia aia poate vorbi, înseamnă că totul e real’.

- Să știi că am auzit... și nu e politicos să spui chestie o ființă care are nume Amnesia Prima carul fiecărui păstrător și gardian al Universului Creațiunii...

- Bună încercare domnule Lowcroft dar acest aparat se pare că nu funcționează.. numai încercați să mimați că nu merge..

- Dar eu nu am zis nimic..

- Cum..? Întrebam mirat într-adevăr mă cuprinse-se un șoc teribil, vocea pe care o auzisem era a unei femei și atunci îmi făcusem curaj datorită spiritului științific am încercat să verific dacă cele întâmplate erau aievea sau nu.

- Cum ai zis că te cheamă?

- Se pare că funcțiile cerebrale la umanoizi sunt mai slabe decât la orice fință.. Unde au greșit Sfințți Creatori care au conceput matricele pentru crearea voastră?

- Poți vorbi!!? Tresăream speriat de-a dreptul, spre amuzamentul lui Samuel care numai putea să se abțină din râs.

- Cum să nu pot vorbi, primată bipedă ce ești?

- Poftim? Cel puțin eu nu sunt o sferă incandescentă plutitoare., Această replică o înfurie la culme pe Amnesia care se aprinse și începu să se mărească până când ajunsese de mărimea unei luni.

- Ființă ignorantă ce ești... am să vă extermin chiar acum... Amenința Amnesia mărindu-și razele sale puternice precum ale soarelui ce păreau gata să mă distugă asemeni unei hârtii lovite de un tun cu protoni.

- Ajutor!

- Amnesia... Gata.. ai speriat băiatul.. e fiul prietenului meu și în definitiv.. nepotul meu de-am putea spune... doar în definitiv eu i-am ales numele lui.

- Protectore, amintește-mi de ce de atâtea milioane de taeri ce au trecut în decursul atâtora sistole tehriene te-am urmat și m-am supus cerințelor tale?

- Știu și eu sunt irezistibil.. și mai ales sunt gardianul tău... Acum ai primit răspunsul bun?

- Da.. gardiene..

- Bun acum fii amabilă.. și deschide poarta spre casă și pregătește încă un tunel de teleportare în Universul Creațiunii pentru băiat..

- Cum..?

- Da.. ai auzit bine.. vii cu noi.. ai alte planuri cumva?

- Da.. tata e la spital în stare foarte gravă..

- Connor. E în spital..?

Samuel era întro stare foarte deprimată atunci când auzise vestea, și stătu și cugetă preț de câteva clipe, însă pe urmă își reveni la bună sa dispoziție și îmi vorbise doar atât:

- Drake, știu că ai multe de zis dar și eu am multe de zis și ție însă acum e imporatnt să mă asculți bine trebuie să vii cu mine..

- Nu pot.. tataie.. Și înainte să pot termina frază mă trezisem într-o încăpere ciudată de-a dreptul, camera nu părea să aibă tavan, doar priveliștea unui plan întunecat plin cu ceea ce păreau atunci pentru mine, nişte galaxii iar podeaua era formată din numeroaseale macro și micro universuri laolaltă.