PROZA
41
Mari, în mod bizar. Mulți oameni au presupus de asemena că au văzut Amnesia dar în mod ciudat toți au fost descoperiți că având stări de sevraje și pierderi de memorie..
- Dar Samuel Lowcroft. Ce s-a întâmplat cu el?
- Hmm.. Sam.. era cel mai bun student al meu, el a fost cel care de drept a descoperit Amnesia și care ulterior ia pus numele ăsta.. Bietul de el, a dispărut în acea seară de pe muntele Elbow, fără urmă.
- Am citit cum că a fost prietenul tatălui meu.. e adevărat.
- Da.. cei doi erau parcă de nedespărțit.. se înțelegeau de minune doar că aveau neânțelegeri câteodată
- Din ce cauză?
- Samuel.. credea deseori în legendele indienilor hoppi privind o stea mov, leagănul creatorilșor lumii sau așa ceva care se deplasează pe pământ pentru a-I împiedica pe oameni să se apropie de casa zeilor sau așa ceva.. Indieni ăștia aveau un nume pentru acel car al zeilor și anume Amnesia de aici, a venit acest nume, Sam, era convins că mitul era real.
Aceste lucruri mă puseseră pe gânduri, însă nimic nu era mai important în acest moment decât să mă grăbesc să ajung în salonul unde era internat tata, mai ales că mama îmi spusese cum că tata dorea foarte mult să mă vadă, iar profesorul citi nerăbdarea din ochii mei și apropiindu-se de mine, a pus mâna ușor pe umărul me și cun zâmbet părintesc îmi spuse doar atât.
- Eh.. domnul Tunning, oricât mi-ar face plăcere să depăn amintiri cu studenții mei, se pare că nu ai timp să mă asculți, cineva mai important decât mine te așteaptă la etaj.. du-te... și dacă vei avea nevoie de ceva eu voi fi aici jos, așteptând un telefon de la un prieten de la Geneva poate îl voi convinge eu să acorde o șansă Amnesiei.. Bine?
- Da domnule professor.
După ce terminasem de spus această convorbire urcasem scările până la salonul unde tata internat și ajuns în sfârșit acolo o văzusem pe mama discutând cu doctoral de gardă.
- Mamă...
- Drake..
Amândoi ne îmbrățișam drăgăstos ea cu mai multă afecțiune decât mine și după ce amândoi ne liniștiserăm, mama îmi vorbise.
- Puiule, uite-l pe tatăl tău, încă e treaz dar peste puțin timp am vorbit cu doctoral îl va anestezia și va intra într-o fază de tratament, experimental care are mari șanse de reușită, deci grăbește-te căci până ai venit tu tatăl tău a fost neliniștit și mă întreba mereu dacă ți-am zis să iei geantă să.
Auzind astea nu am mai încercat să continui conversația cu mama, și mă îndreptam direct spre salonul unde era tata internat, un salon de un alb imaculat precum al celor mai strălucitoare stele de pe cerul nopții, de jur împrejur nu se vedeau decât paturi goale și câteva asistente care își făceau treaba prin jur la capăt găsisem pe tatăl meu care zăcea în pat, îngenunchiat de corpul său slab, dar i se citea încă în ochi acea licărire magică și perseverentă.Mă apropiam și mai mult de tata dar parcă ceva mă oprise în a deschide vreun dialog cu el, starea în care îl văzusem nu-mi dovedea dacă mai era în stare să-mi răspundă la întrebările pe care urma să I le pun.
- Drake... tu ești fiule... Se auzise deodată vocea sa slăbită care mă chema.