PROZA
36
Dimineața zilei de 17 iulie 1963, se dovedi că fiind una de-a dreptul banală și comună, iar eu Drake tunning trebuia să merg să dau examenul la astronomie, ce plictiseală acelașă subiect dar de bătrânul decan Murphy Willes dat în toți cei 45 de ani de când predă la institut dar mâine e ziua cea mare odată cu acest examen voi putea să devin în sfârșit un cercetător în domeniul astronomiei.
- Drake Curtis Elaih Tunning, nu ți-am zis să te duci până în pădurea Werowoods să-mi aduci niște ciuperci? Strigase mama după mine, ea nu știa că mâine dădeam examenul și făceam ultimele pregătiri, însă trebuia să mă conformez ordinelor ei și să mă duc ăn căutare de ciuperci.
Coborâsem scările de la camera mea situată în capătul holului etajului casei, locul perfect de unde puteam să admir toată seara stelele însă în această seară trebuia să las la o parte plăcerea și să pun munca mai întâi de toate după cum spune tata. Începusem să mă pregătesc de plecare însă soarele începu să apună și câteva ore întunericul nopții urma să se așterne peste tot dând prilejul, stelelor și galaxiilor să se arate. Așa că îmi pregătisem toate cele trebuincioase îmi luasem rucsacul pe care l-am golit de manualele de la facultate din ziua precedentă și mi-l umplesem cu diverse hărți cosmice planșe și hârtii pentru schițarea diverselor anomalii sau observații personale întâlnite și nu în ultimul rând telescopul pe care mi-l dăruise tata de la institutul din New York unde lucrase acum câțiva ani
Coborâm scările și dintr-o dată auzisem un suspin când mă îndreptam spre bucătărie pentru a vorbi cu mama, mă oprisem și mă ascunsesem după peretele bucătăriei pentru a afla ceea ce se petrecea.
- Cum.. vreți să spuneți că soțul meu... Walter..? Îngăima plină de durere mama care plângea cu lacrimi amare, iar asta mi-a dat o frică de-a încerca să o întreb ceea ce întâmplase cu tata, așa că mă prefăceam cum că coborâsem din senin de pe scări și cu același elan cu care coborâsem, prefăcut ce-i drept și vorbisem cu mama.
- Mamă, am venit.
- Da... bine... poftim coșul.. și să ai grijă și nu uita cum că în pădure se află lupi.. nu te aventura prea mult în mijlocul pădurii, ai auzit? Mă atenționă mama care cu toate că ochii ei își uscară lacrimile dureroase pe obrazul ei îmbătrânit, dar care cugetul ei se afla doar într-o singură parte, unde anume nu am putut să înțeleg în acel moment.
- Da mamă!! Și luând coșul mă îndreptam spre ușa casei pentru a ieși și de-a lua bicicletă.
- Ai grijă.. la ora 21.30 să vii acasă...!! Alergă agale mama pentru a mă putea opri înainte să pot pleca la drum.
- Și tata? Profitam eu de ocazie și o întrebam pe mama despre tata. Întrebarea care o tulburase pe mama căruia din nou începură să se strecoare șiroase de lacrimi, dar fie că nu era în firea mamei să plângă sau fie ca să mă facă fericit începu să zâmbească și să fie cum e întotdeauna mereu jovială.
- Normal că va fi și el acasă prostuțule!! Mă apucă mama de ambii obraji și îmi surâdea cald dar și straniu totdată detaliu care o dejuca din jocul ei iar totul devenise pur și simplu limpede pentru mine, ceva era absolut în neregulă doar că mama nu-mi spunea.