REPORTER: Ce trebuie să facă un participant în această competiţie?
Mai întâi, trebuie să aibă un blog şi să-i placă să scrie. Să fie dispus(ă) să-şi exploreze creativitatea, să accepte provocări, termene-limită şi ideea de a-i fi evaluate articolele. Apoi, aceste condiţii fiind îndeplinite, se poate înscrie în competiţie aici: http://jurizare.super-blog.eu/inregistrare, până la 30 septembrie, inclusiv, iar de la 1 octombrie să scrie pe temele lansate în cadrul competiţiei, pe www.super-blog.eu. Cei care află prea târziu despre această ediţie pot reţine că organizăm şi o ediţie SuperBlog de primavară, în martie 2014.
Temele sunt toate opţionale, asfel încât bloggerii pot participa doar la cele care îi atrag cel mai mult, dar, bineînţeles, cu cât se implică în mai multe probe, cu atât pot avea mai mult de câştigat - premii şi experienţă deopotrivă.
REPORTER: Cum sunt puse în valoare articolele scrise de participanţi?
Articolele superbloggerilor sunt valoroase prin ele însele, au o valoare intrinsecă. Faptul că alţii le vizitează, le apreciază, le jurizează nu face decât să confirme acest lucru şi, bineînţeles, să le facă şi altora cunoscute.
REPORTER: În primul rând, competiţia SuperBlog este o provocare pentru fiecare dintre noi. Sunt mulţi bloggeri înscrişi în competiţie, iar premiile sunt tentante. Dacă v-aţi pune pentru 2 minute în locul unui blogger participant la această competiţie, cum aţi privi dumneavoastră SuperBlog?
Aş privi SuperBlog ca o pe o şansă de a-mi demonstra mie şi altora ce pot, de a testa cât de creativă aş putea fi pe teme impuse, care poate nu-mi sunt mereu accesibile, şi în ce măsură pot respecta termenele-limită fiindcă SuperBlog este şi un exerciţiu de disciplină în acest sens. Cred că un astfel de test ar putea fi de folos oricărui blogger şi în special celor aflaţi la început sau care nu se simt încă stăpâni pe abilităţile lor. Mulţi afirmă că doresc să câştige bani din blogging, aspiră la acest moment, caută soluţii în acest sens; dar puţini conştientizează că trebuie să fie mai întâi pregătiţi pentru a participa la campanii plătite, în care se lucrează cu nişte dimensiuni
Orizonturi Literare / octombrie 2013 9