Crezi că nu se pot dizolva cătuşele pentru suflet?
Cât timp îţi pasă, poţi fi rănit. Da, doar atât.
Agăţi visuri prezumţioase în oglinda clipei,
Rupi crâmpeie de curcubeu
Pe care le striveşti
Ghinionist
Când clipeşti.
Există un interval al ruminaţiilor emoţionale,
Când derulezi ca-ntr-un cinematograf pelicula prăfuită
De zeci de ori, c-o disciplină claustrală.
,,A durat exact cât trebuia!” îţi şopteşti
Şi-ncepi procesul rescrierii, al arhivarii..
Fărâme de bucurie răsucite pe fusul destrămării,
Zdrobite de mii de lespezi de andezit,
Cristelniţe de lacrimi şi-un gol năucitor -
Atât s-a păstrat în cămara amintirii...
Şi ele, amintirile, au adormit pe fân, în pod,
Lovite parcă de un morb,
Ameţite de durere.
Lanţurile moleculare s-au contorsionat
Prin miliardele de galaxii
Intonând simfonia disoluţiei,
Iar tu,
Trubadur al nopţilor de iarnă...
Devii evanescent,
Praf cosmic
Într-un spaţiu
Curbat şi găurit.
Abandon
Mihaela Oancea
42 Orizonturi Literare / octombrie 2013