Şi ei vor căldură…
Roxana Codin
Îi vezi cu sufletul sugrumat în hainele tăiate de vreme, de uitare, sunt doar niște ființe ce cerșesc îndurare. Nu au nicio vină că tu ai fost crud și i-ai lăsat azvârliți în prada soartei ce va urma
să le sugurme întreaga deschidere a ochilor. Ei poate nu
îl știu pe tatăl lor costumat în “Moș Crăciun” și
muntele de cadouri ascunse in șifonier, ei poate nu
tânjesc să aibe cele mai scumpe haine și să iasă în
lume doar de dragul lor, ei nu știu ce este
aceea o lume pentru că nu li s-a arătat până
acum. Își duc traiul printre
chinuri, certuri, lipsuri și fără pic de
tandrețe. Ei nu știu care este definiția iubirii
și nici faptul că acest simplu cuvânt poate da
viață. Ei nu vor bogăție ci doar vorba ta bună, o
vorbă fără discriminare, o vorbă ce le poate umple
sufletul de puțină căldură.
Ei tânjesc după sărutul de noapte bună, după un chip
căruia îi pot spune “Mami” și ce coșmar au avut încât s-au
trezit cu lacrimile inundându-le ochi… plini de speranță. Ei se
bucură și le dansează inima de fericire atunci când
întreabă cineva de existența lor, ei sunt deschiși la
orice taină de-a ta, doar să poți privi măcar puțin și
în partea lor de pat…pentru că lor nu li s-a oferit
șansa pe care tu o ai, acum.
Și dincolo de suferințele macabre ce le sfâșie
pieptul în fiecare zi, ei tot își târăsc pașii spre
lumină …nu se dau bătuți. Dincolo de
gratiile reci ale suburbiei înnăscute, ale
frunzelor determinate spre pieire…ei
inaintează. Știu că într-o zi acea ușa se
va deschide, știu că vor avea un
cămin, vor avea o cameră doar a
32 Orizonturi Literare / octombrie 2013