Fumez şi scriu, fumez şi mă gândesc, în timp ce scriu, că doar pe tine te iubesc şi te iubesc cum n-am iubit vreodată şi mă gândesc că viaţa mea a fost neînsemnată. Aştept să vii, precum aşteaptă luna, să-i răsară steaua preferată, doar una, de pe un cer ce este plin de stele dar nu apare ea, cu ochii de mărgele. Aştept să vii, precum te-aştept mereu, din nou, să te sărut şi să te strâng la piept, de dragă ce îmi eşti, aşa cum în fiecare zi aştept, să-mi spui că mă iubeşti şi-apoi să te privesc, cum fericită eşti.
O mie de ani, ţi-aş scrie şi aş vorbi cu tine, două mii, dacă-ai fi lângă mine... dar nu eşti şi atunci, te-aştept să vii şi ştiu…
Şi ştiu, când ai s-apari zâmbind, la gât tu ai să-mi sari, iar eu în brate am să te strâng şi ştiu, fiindcă-s bărbat, nu am să pot să plâng. Am să te mângâi, doar uşor, şi-am să-ţi vorbesc şi-n şoaptă am să-ţi spun din nou, ce dragă-mi eşti şi
cât de mult te iubesc şi cât de tare mi-a fost dor.
Iar, mâine, din nou, îţi voi scrie, fără să folosesc, însă, hârtie, pentru că iar, de tine-mi va fi dor şi fără tine, timpul nu va trece, deloc uşor.
24 Orizonturi Literare / octombrie 2013