Revista Orizonturi Literare - noiembrie 2014 | Page 40

pag.40

Orizonturi Literare

Nr.15 / noi.2014

Viata DelaZero

1. Posibilitatea de a creşte vizibilitatea blogului.

2. Excursia de la Straja şi faptul că numărul fanilor a crescut cu aprox. 300 de când scriu pentru SuperBlog.

3. Toate lasă destul loc imaginaţiei şi creativităţii, iar cerinţele sunt clare în cea mai mare parte. Iar când au fost nelămuriri, sponsorii au venit cu clarificări. Există o bună comunicare între organizatori şi sponsori, în opinia mea.

4. Cred că să fii foarte relaxat cu privire la note şi să scrii doar de dragul de a răspunde unei provocări, să urmăreşti, în primul rând, să-ţi dovedeşti ţie ceva, fără să te raportezi prea mult la rezultat. Juriul e format din oameni, nu roboţi, şi e normal ca jurizarea să fie oarecum marcată de subiectivitate. De altfel, nu ştiu cum s-ar putea găsi un criteriu total obiectiv pentru notarea creativităţii, de exemplu. Sigur că fiecare juriu apreciază creativitatea în funcţie de definiţia proprie despre creativitate, aşa că nu mi se par total nepotrivite anumite discrepanţe.

5. Nu-mi doresc un loc anume, sunt surprinsă plăcut de rezultatele de până acum, în condiţiile în care am alocat extrem de puţin timp pentru acest concurs.

Daniela Havarneanu

1. Am acceptat iniţial invitaţia unei prietene. Deşi nu ştiam la ce mă înham, mi s-a părut interesantă ideea. Speram, şi încă sper, să-mi fac destui prieteni.

2. În competiţie, ca si în afara acesteia, principala motivaţie a fost plăcerea de a scrie, plăcerea pe care am descoperit-o recent. A ţine piept competiţiei… mi se pare un pic exagerat. Nu-i uşor, dar efortul îţi este compensat. Un maraton al articolelor, dar asta cred că-i şi “esenţa” provocării.

3. Nu am fost la toate “pe felie”. Mi-au plăcut în mod special câteva care ar fi făcut oricum, la un moment dat, tema unui articol pe blogul meu. La altele, a trebuit să mă documentez destul de bine şi, chiar şi aşa, le-am cam greşit. Mă intrigă puţin ideea de a scrie două articole pentru acelaşi sponsor într-o singură ediţie, dar îmi dau silinţa.

4. Ar putea fi câteva ingrediente de adăugat la reţetă. Mi-e teamă însă, că aş fi înţeleasă greşit. Experienţă, creativitate şi perseverenţă. Astea ar fi calităţile pe care ar trebui să le aibă un SuperBlogger. În plus, cunoaşterea limbii române, capitol la care încă suferim mulţi.

5. Aspiraţia mea e însăşi finalizarea competiţiei. Mi s-a reproşat de multe ori că fac chestiile doar pe jumătate. Aş vrea s-o duc măcar pe asta până la capăt.

Irina-Cristina Ţenu

1. M-am înscris în SuperBlog pentru că-mi place competiţia.

2. Dorinţa de a-mi testa limitele, de a-mi da seama cât de creativă pot fi.

3. Sunt probe interesante care îmi dau şansa de a da frâu liber imaginaţiei mele.

4. Nu ştiu dacă există o reţetă anume. Cred că important este să fii cât mai creativ posibil şi să faci în aşa fel încât să atragi cumva atenţia sponsorilor.

5 Nu aspir la un loc anume, dar mi-ar plăcea, la final, să mă situez cât mai sus în clasament.

Mihnea Socol

1. M-am înscris la SuperBlog că tare am vrut să văd cum este această competiție. Cum am devenit mai activ în social media în ultima vreme și am auzit tot de acolo de competiție, am zis din start că trebuie s-o fac și pe asta. Să văd cum este. Să cunosc oameni frumoși. Bloggeri care sunt în stare să se țină de competiție.

2. Gala de la Straja. În nicio secundă când mă apuc să tastez pentru orice probă din concurs nu mă gândesc decât la cele două zile din decembrie. Premiile pentru mine sunt pe ultimul loc. Deocamdată vreau să cunosc oameni. Mulți oameni. Și SuperBlog reușește să mă motiveze în fiecare minut cu gala. Poate la următoarea competiție o să-mi pun drept target și premii câștigate.

3. Jumătate din competiție cu probe care te fac să-ți dai drumul la degete. Au fost probe la care am avut un target de cuvinte și tare rău mi-a părut că a trebuit să mai strâng din text. Dar, prefer să cred că textul mai scurt este și mai precis cititorului. Au fost probe care m-au pus pe gânduri destul de mult. Asta nu înseamnă ca nu mi s-au părut ok. Din contră.

4. Cred că nu există o rețetă a succesului. Și mai cred cu tărie că dacă vrei să fii printre primii tot ce trebuie să faci este să acorzi mai mult timp probelor. Documentează-te! Fii activ! Să încerci să citești cu atenție cerințele tehnice, să fii creativ și să stai mai mult timp la un articol. Aranjatul în pagină a articolului precum și gramatica sunt unele dintre elementele – cheie pentru care m-am înscris și în SuperBlog.

5. Sunt pentru prima dată în SuperBlog. De abia câteva luni am încep să scriu pe blog mai des. Îmi doresc un loc în primii 50 de bloggeri. Cu siguranță, la următoarea competiție îmi doresc ceva mai sus, dacă nu cumva în primii 10, dar deocamdată pentru mine un loc în primii 50 este onorabil.