pag.23
Orizonturi Literare
Nr.15 / noi.2014
este viața noastră și să ne arate cine suntem noi, cu adevărat. Deci, vezi, Shelley nu a scris doar povestea unei creaturi hidoase, ci a noastră, a tuturora. Nu există eu, ci doar noi și totuși există individualitate.
Valurile unui tunet răzbiră-n zidurile casei, ca pentru a-i da dreptate ilustrului scriitor. Orologiul bătuse Dumnezeu știe ce ceas, căci pierdusem noțiunea timpului. Să fiu întru totul sincer, nici nu știam în ce an eram.
-
Am icnit de spaimă și stupefacție – o combinație urâtă.
Ploaia bătea în fereastră și crengile copacilor huleau negrul cerului de parcă ar fi vrut să-l reteze și să-i elibereze sângele albastru și pânza luminii solare. Și frunzele multicolore se-nvârteau amețitor și atât de frumos de parcă n-ar fi venit călăul criogenic pe urmele lor; în undele lacului tremurau deja, slab, astrele și apoi erau pătrunse de țepele ploii. Dar străluceau în continuare cu o îndârjire onorabilă. Nu e tot ceea ce mai luptă după nenumărate asalturi onorabil?
Dragă cititorule, canoanele literaturii îmi impun să dezvălui identitatea misteriosului și intrigantului meu conlocutor. În orașul meu natal era o personalitate ilustră; publicase atâtea cărți că nu aș putea să le enumăr pe toate printr-un simplu proces de gândire a priori, la fel cum somnambulul nu-ți va putea spune vreodată pe unde-l poartă pașii sau bolnavul de Alzheimer ce e Alzheimerul. Doar de dragul rezonanței atât de sublimă a numelui său îl voi pomeni: Lupescu Bogdan – doar că el nu era ”dat de Dumnezeu”, ci unul din acele suflete forjate la confluența Empireului și al Infernului. Catolicul se va deda citirii acestor două cuvinte și eventuala lor contragere în Purgatoriu. Eu nu am fost niciodată un fan al acestui proces.
Originile sale nu le-aș putea spune întrucât puțini sau chiar nimeni nu le știe, scriitorul fiind un om misterios și singuratic – tipul omului care dorește să fie lăsat în pace și nu are nevoie de contact social să-și trăiască viața; cu toate acestea, blazonul ce sta pironit în perete, deasupra șemineului, da de înțeles că personajul nostru e fie de viță nobilă, fie pasionat de kitsch. Înclin către prima variantă, căci Lupescu îmi părea un voievod palid și melancolic și puteam să văd în ochii lui un curaj și o onoare care nu ar fi aparținut decât unui astfel de erou, aflat în fruntea armiei sale.
Acum când îmi reamintesc noaptea de 31 Octombrie 2010, văd acel blazon, animat de foc, insuflat cu viață proprie, pulsând parcă în cameră, invocând trecutul atât de criptic al scriitorului; blazonul era un corb, cu aripi pieloase, ca ale unui liliac izbind sabia cu un înger de o rară frumusețe, cu fruntea descrețită și un surâs copilăresc întipărit pe față – un tablou de un sublim antagonism, ca cel al lui Francesco. Conacul în care locuia era un veritabil muzeu de lucruri demodate printre care și candelabrele argintate care își aruncau lumina pe coridoare și în camere, rănind întunericul cu pâlpâirile lor. Lupescu îmi spuse că prefera lumânările în favoarea luminii electrice, căci aceasta din urmă era inexpresivă. Interiorul casei avea un aer de castel și ar fi inspirat un sentiment de teamă sau neliniște unei persoane care s-ar fi aflat acolo, din cauza acestei obstrucții a scurgerii temporale normale. În întregime, conacul scriitorului era la fel de înghețat în timp ca și casa doamnei Havisham.
Îmi fusese profesor, acest Lupescu, cu mulți ani în urmă. Mă întâlnisem cu el pe stradă și vorbisem. Atunci când i-am mărturisit că vreau să ajung și eu scriitor și să-mi ștanțez numele în micro-istoria domeniului m-a invitat la el acasă. Respectul meu pentru el era incredibil, pentru că găsisem, în cele din urmă, un companion în revolta mea către valorile lui azi și valoarea lui aproape nulă în comparație cu trecutul – găsisem un om care se născuse într-un secol nepotrivit, întocmai ca mine, a cărui spiritualitate friza un panteism topit în ateism și care, în general, nu-și găsea liniștea, blestemând Zeitgeistul. Un demon frumos care i-ar fi plăcut și Domnului.
Dar să ne amintim de morți și să le aducem laude.
-