Plante gemene
de Lucreţia Ionescu
În grădină au răsărit două plante
ce aveau culoarea albastră,
cu frunzele buclate ca părul copiilor mici,
care aleargă, împiedicându-se,
se ridică fără a mai privi în urmă
şi râd, când se lovesc la umărul
pe care se vor aşeza aşteptările.
O plantă se căţăra, grăbită, pe zidul neted ca-n palmă
ca să privească tristeţea de sus,
să arunce spre cealaltă bucăţi de busuioc şi mir.
S-a înălţat planta prin propria-i putere,
a întins crengile dătătoare de bine
spre pământul nerecunoscător
unde leneveau florile de crin şi de lavandă
într-o simfonie de culori sfidătoare.
Cealaltă plantă îşi îndrepta privirea admirativă
spre cea de sus,
încercând să atingă cu frunzele de cerneală
crengile dătătoare de bine,
însă a uitat să citească Biblia, să ierte
când n-a fost iertată,
să spere când a fost dezamăgită,
să creadă că e sătulă când a fost flămândă.
.
Pe tulpină au apărut literele mari şi mici,
frunzele au devenit foi de hârtie
ce se înnegreau înainte de vreme
şi n-avea putere să se agaţe, ploaia,
ce nu se mai oprea, îi putrezise o parte din suflet.
Zidul începuseră să se crape pe alocuri,
planta agăţătoare obosiseră de atâtea răutăţii,
din crăpături ieşeau năpârci ce se furişau,
la miez de noapte, spre livada plină cu flori de crin
A întins braţele spre Dumnezeu, cerându-i iertare,
dar NU!, a fost prea târziu
sau, poate, n-a aruncat destul busuioc şi mir…
încet, încet, a coborât de pe zidul sfărâmicios,
a întins, smerit, braţele spre cealaltă plantă
şi lacrima Domnului a unit două destine.
>>> Poezie
Orizonturi Literare / Noiembrie 2013 35 3