Un tren lung ne pare viaţa
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama
Unde ne-am suit şi când.
Fericirile sunt halte,
Unde stăm câte-un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă,a trecut.
Iar durerile sunt statii
Lungi, de nu se mai sfârşesc ,
Şi în ciuda noastra parcă,
Tot mai multe se ivesc.
Şi arzând de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă,
La vreo ţintă ce-o dorim.
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri,
Şi-nsetaţi după plăceri.
Mulţi copii voioşi se urcă,
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte-un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.
Vine-odată însă, vremea
Să ne coborâm şi noi,
ce n-am da atunci o clipă
Să ne-ntoarcem înapoi!?
Dar pe când privind în urmă Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna Veşniciei,
"AM TRĂIT ŞI N-AM ŞTIUT."
La intrarea în biserica Sădinca- jud. Sibiu, mânăstire condusă de părintele călugăr David, stau scrise următoarele:
Mihai Voropchievici
Sursa: blogdecalatorii.ro
>>> De luat aminte...
28 Orizonturi Literare / Noiembrie 2013 3