Din tainele cuvantului
52
Solomia
de Maria Burlacu
Despre care n-aş cred că ar mai necesita o altfel de prezentare, decât ceea ce spune prin versuri şi fiinţa-i întreagă. O prezintă talentul ei nativ cred, adăparea din Izvorul Frumuseţilor şi a Inspiraţiei, al educaţiei şi a exuberanţei gingaşe, ceea ce i se revarsă pe chip, pe zâmbet...
Comparativ cu Salomeea, fiica reginei ce părea şi ea inocentă, dar de o naivitate ce s-a asociat cu întunericul, Solomia apare întocmai ca s-o contrazică, dacă printr-o luptă absurdă a contrastelor ajung să fie una lângă cealaltă, căci printr-un dans al cuvintelor, de această dată, ea nu cere jertfă şi nici măcar nu caută seducerea prin ‘mişcări’ goale chiar fiind frumoase, ca apoi să-şi poată induce dorinţa, precum prima. Solomia în loc de jertfă sugerează împlinirea prin Frumosul oricărei clipe pure a prezentului, solicitând trăirea vieţi pe care o ai în cadrul momentului, transformarea lui, descoperindu-i gingăşia în orice timp chiar urât sau oricât de greu. Solomia întocmai că impresionează prin candoarea gândului nevinovat, prin ‘mişcările’ gingaşe din ‘dansul’ cuvintelor pure, valsul vieţii sublim, ce pune la îndoială rostul lumii fără de rost, făţărnicia, atitudinile împopoţonate şi împovărate de orgoliu, superiorităţi – ireale, deziluzii aiurite şi ponosite, ş.a.m.d., toate acestea făcându-le prin cuvinte simple, dar spuse printr-un surplus de farmec, suscitând o dispoziţie pozitivă şi încântătoare precum versurile. Chiar mă întreb deseori, dacă nu cumva atunci când vedem cuvinte simple trecem peste, ca şi când noi am fi înţeles déjà...? - Valerian Mihoc
Cu tine de Anul Nou
O stea luceşte-n vârf de brad
La poală stă un moş cu un toiag
Se lasă noaptea-ncetişor
Ici colo cade câte-un fulguşor.
Şi bradu-i plin de jucărele
Şi albe-s gândurile mele
Fulgii joacă-n gama lor
Pe tine te aştept cu dor.
E plină masa de bucate
În mijloc o lumânare arde
Ce minunat ar fi ca noi
Să petrecem noaptea asta-n doi.
Să ne urăm de fericire
Noroc, succes multă iubire
Să ne privim, să ne zâmbim
Şampanie la doişpe să servim.
Apoi tu să mă ei de mină
Să mă strângi la pieptul tău
Să te simt alături, să te simt aproape
Eşti IUBIREA, eşti visul meu.