Revista Orizonturi Literare martie 2015 | Page 15

ROMANII STIU ROMANESTE

15

Da’ Carmen ce zice? (Românii ştiu Româneşte)

de Raluca Gabriela Cincu

Motto: Lumea are ce-are când aude „critice“, d-apoi “diacritice”.

Anul trecut, numărul celor care scriu cu diacritice pe internet (site-uri, bloguri) a crescut faţă de 2012.

Deci se poate, dar nu se prea doreşte. Noi, încuiaţii, naţionaliştii, grammar hitleriştii care scriem cu am scris şi fără, dar, într-o zi, cum stăteam noi şi ne gândeam, am zis aşa: -Băi, ce sunt eu, ce m-a făcut pe mine mama mea? Român, da? Buuun! Şi în ce limbă comunic eu, în afară de romgleză şi romsuedeză? În română, cu de-alde brânză, barză, varză, mânz, da? Buuun! Şi câte litere are alfabetul limbii române? Treizeci şi una, da? Şi de ce nu le folosesc eu pe toate?

Părerea mea este că unii români nu folosesc diacriticele din acelaşi motiv pentru care nu se spală pe mâini după ce ies din closet, adică de lene. Nu vor să facă un minim efort de a se obişnui cu ele. Odată instalat automatismul, va fi imposibil să revină la vechea meteahnă, pentru că nu se mai pot întoarce de la ceva corect la ceva incorect.

Scuze am tot auzit: că Windows, că SEO, CĂ CÂţi nu le folosesc etc.

CĂ CÂţi mai folosiţi Windows 95 şi 98? CĂ CÂţi aţi încercat să găsiţi ceva pe internet, utilizând diacritice, dar v-a stropit monitoru’ în uochi? CĂ CÂnd o să înţelegeţi că exemplele negative nu trebuie (neapărat) să fie urmate?

1. Dacă majoritatea vede bine diacriticele, iar tu vezi pătrăţele, libărci şi urechelniţe, este posibil să nu ai instalate fonturile necesare sau trebuie setat un browser la valorile implicite, unul care să descifreze şi gândacii ăia. Acu’, pe bune, dacă nu poţi vizualiza un pornache (pron. pornaş), aşa-i că te dai de ceasul morţii şi, până la urmă, faci tu ceva, descarci tu ceva de pe internet şi îl vezi?

2. Aţi cerut vreodată părerea unui specialist în optimizare online, iar respectivul v-a interzis să mai folosiţi diacriticele? Atunci de ce site-urile nemţeşti, turceşti, franţuzeşti, spaniole, ungureşti, norvegiene, portugheze sunt scrise cu diacritice? Ăia ce mănâncă?

Eu am dat sărci pe Gugăl şi, după ce am căutat “românii ştiu româneşte”, am obţinut 523.000 de rizălţ în 0,29 secănds.