Revista Orizonturi Literare MAI 2015 | Page 22

proza

22

Orbi şi muritori

Venim pe lume orbi. Orbi şi surzi şi goi. Urlând şi ţipând, făcându-ne cunoscuţi încă dinainte să ştim cine şi ce suntem.

Pe parcurs ne umplem goliciunea, deschidem ochii, auzim ceea ce trebuie şi ceea ce nu trebuie. Ne formăm pe noi cei care suntem, ocolim ceea ce am putea fi. Milioane de opţiuni trec pe lângă noi în fiecare secundă. Alegerile ne transformă în ceea ce suntem, ceea ce simţim, ceea ce am trăit şi vom trăi.

Dar ce facem când golul e umplut cu ce nu trebuie? Cu otravă, cu venin sau cu păcate? De unde ştim care sunt păcatele?

Păcatele sunt de fapt un fel de ficţiune, un fel de realitate posibilă inventată de alţii care au fost aici înaintea noastră şi care tot vor mai trăi prin concepte absurde şi crezute.

De unde ştii că păcătuieşti? Cine te condamnă de fapt? Nimeni înafară de tine nu are dreptul astă. Poate ceea ce spun e blasfemie, dar nu am fost niciodată o persoană religioasă. Pentru mine, Dumnezeu este omul şi ceea ce face. Ceea ce creează prin sine şi prin altul. Realitatea este inventată tot de om şi de propria gândire, nu de o forţă superioară.

Realitatea este o manipulare a gândirii. De unde ştii cine eşti? Încă de la naştere, de când erai ca o pânză albă pură, curată, ţi s-a spus cum e bine să deschizi ochii, ce e bine să faci. Ce e acceptat de societate, ce legi să respecţi. Şi acele legi au fost create de alţi oameni, oameni ca tine, care au fost la rândul lor învăţaţi de oameni şi mai vechi, mai bătrâni, încă din moşi strămoşi ce e bine şi ce e rău.

De unde ştii că răul este de fapt rău? De unde ştii ca de fapt tu ai dreptate şi altul nu? Aşa e, nu ai cum să ştii. Eşti un produs al unei gândiri comune de sute de mii de ani, însă cu ce drept te poţi considera tu superior?

Adevărul este unul diferit pentru fiecare suflet, pentru aceeaşi situaţie există câteva milioane de variante. Nu este nimic universal, chiar dacă aşa am fost învăţaţi.

Ochii ni se deschid ca să vedem prin ochii altora, să simţim ce simt şi alţii. Ni se spune ce este normal şi ce nu, ni se impune să auzim numai ceea ce societatea consideră drept. La restul trebuie să fim surzi, să nu ştim, să respectăm reguli universale pentru persoane infinit diferite.

Dacă există un Creator, unde este? Poate ne priveşte şi se amuză de ignoranţa umană. Poate omul este de fapt acel Creator. Poate Omul este cel ce l-a creat pe Creator ca o doctrină universală pe care orice suflet trebuie să o respecte de teama propriei dispariţii.

Tot ce gândeşti tu, om muritor, a mai fost deja gândit de alţii înaintea ta şi de mulţi alţii înaintea lor. Ce eşti tu de fapt? Eşti suma celor ce au trăit, au păşit, au văzut şi auzit înaintea ta. Eşti efemer, inexistent, eşti nimic. Insignifiant, praf de stele.

Încă dinainte să ne desfacem aripile, ele ne sunt tăiate de oameni binevoitori, înainte să zburăm ni se spune că trebuie să le legăm la piept, poate o să se agaţe de vreo creangă în zborul nostru. Suntem învăţaţi ce e frica atât de devreme încât devine parte din noi. Ni se spune să stăm pe pământ, au mai încercat alţii şi au eşuat, la ce bun să mai încercăm şi noi? Suntem supuşi manipulării zilnic, de ce am fi noi speciali? De ce să creăm ceva nou? De ce să îl defăimăm pe Creator? Aşa am lua puterea celor mulţi şi puterea legilor lor.

Le-am fura influenţa, posesia gândurilor noastre. Preferă să ne înece ca să nu avem cum să dărâmăm minciunile pe care au clădit prezentul.

Preferă să nu vedem decât ceea ce vor ei să ne arate, să le auzim minciunile ca adevăr universal. Să trăim ca şi morţi. Fără să existăm propriu-zis ci doar ca unelte ale unei afaceri superioare. Dacă nu zburăm, nu îi putem atinge, nu îi putem ameninţa, nu le putem lua puterea.