Dorul, ploaia şi iubirea
de Liliana Stoinel-Voichescu
Am fost un bulgăre de materie proaspătă
Și ţi-ai imprimata dorul, in substanţă imaculată
Fără să ştii că: dorul doare
Mult mai tare decât o durere fizică,
Dorul usucă suflete
Mai uşor decât o rază fierbinte de soare,
Dorul sfărâmă inimi
Cu o putere mai mare decât cea a barosului,
Dorul nu răsare in piatră seacă
Ci acolo unde in sufletul, uitat, răsare iubirea,
Dorul nu te inalţă deasupra norilor
Ci mai mult te coboară in apropierea pământului,
Dorul te invaţă să mori
Mai mult decăt iţi arată cum să trăieşti.
Și atunci, de ce iţi este dor?
Și atunci, suflete de hârtie, de ce te laşi colorat in nuanţele dorului?
Ca mai apoi să speri că ploaia va putea indepărta culoarea…
Substanţa iniţială nu mai este imaculată, mai nou are culoarea curcubeului ce a răsărit după ploaia ce a spălat-o.
Cine nu ştie ce-i dorul, nu cunoaşte iubirea.
Cine nu ştie ce-i iubirea, nu cunoaşte preţuirea.
Iar, dacă nu ştie pretuirea, cunoaşte arta trădării.
Iar, dacă ştie să trădeze, are putere să mintă.
Când minte, nu ştie să respecte.
Când nu respectă, cunoaşte neiubirea.
Totul este mai frumos când iubim.
Deci, iubiţi-vă cu preţuire ….