Revista Orizonturi Literare mai 2014 | Page 51

Dorul, ploaia şi iubirea

de Liliana Stoinel-Voichescu

Am fost un bulgăre de materie proaspătă

Și ţi-ai imprimata dorul, in substanţă imaculată

Fără să ştii că: dorul doare

Mult mai tare decât o durere fizică,

Dorul usucă suflete

Mai uşor decât o rază fierbinte de soare,

Dorul sfărâmă inimi

Cu o putere mai mare decât cea a barosului,

Dorul nu răsare in piatră seacă

Ci acolo unde in sufletul, uitat, răsare iubirea,

Dorul nu te inalţă deasupra norilor

Ci mai mult te coboară in apropierea pământului,

Dorul te invaţă să mori

Mai mult decăt iţi arată cum să trăieşti.

Și atunci, de ce iţi este dor?

Și atunci, suflete de hârtie, de ce te laşi colorat in nuanţele dorului?

Ca mai apoi să speri că ploaia va putea indepărta culoarea…

Substanţa iniţială nu mai este imaculată, mai nou are culoarea curcubeului ce a răsărit după ploaia ce a spălat-o.

Cine nu ştie ce-i dorul, nu cunoaşte iubirea.

Cine nu ştie ce-i iubirea, nu cunoaşte preţuirea.

Iar, dacă nu ştie pretuirea, cunoaşte arta trădării.

Iar, dacă ştie să trădeze, are putere să mintă.

Când minte, nu ştie să respecte.

Când nu respectă, cunoaşte neiubirea.

Totul este mai frumos când iubim.

Deci, iubiţi-vă cu preţuire ….