Revista Orizonturi Literare mai 2014 | Page 41

La o discuţie cu...

Orizonturi

Literare

Care a fost primul gând care ţi-a trecut prin minte în momentul în care ai ţinut în mână cartea proaspăt ieşită de la tipar?

Mă bucură întrebarea ta. Era cât pe ce să plâng de fericire, parcă era ireal, nici după aceea, mult timp, totul părea un vis, oarecum tulbure. E un sentiment unic, de împlinire şi mândrie, cu siguranţă unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa mea.

Cum a fost primită cartea de către apropiaţi, colegi, profesori?

Multă lume a citit-o, atât cei de 9-10 ani, cât şi cei de 60 de ani, mi-au spus că le-a plăcut foarte mult, că au citit-o în aproximativ 2-3 ore. Asta spune multe despre felul în care te ţine cu sufletul la gură şi nu-ţi mai dă drumul.

Cum te “tratezi” de critici?

Criticile îmi sunt foarte utile, nu mă supără când aud părerile altora. Criticii te ajută să te orientezi, să înţelegi mai bine unde te situezi în arca literaturii actuale. Tocmai de aceea citesc şi multă critică literară, e chiar folositoare şi îţi deschide orizonturile.

Ce ne pregăteşti pe viitor?

Un roman despre bătălia de la Mohacs (1526), când Ungaria a căzut sub turci şi despre soarta rămăşiţelor pământeşti ale regelui Matia Corvinul. Am primit de curând propunerea de a publica ultima mea nuvelă, ,,Vasile Vodă”, despre urcarea pe tronul Moldovei a lui Vasile Lupu (1634).