Românii ştiu Româneşte
Verbul “a vrea”, de origine latină (“voleo, volere”), se conjugă la indicativ, timp imperfect: eu vream, tu vreai, el/ea vrea, noi vream, voi vreați, ei/ele vreau. Pe acesta îl folosim la indicativ prezent (eu vreau, tu vrei etc.), dar nu-l folosim la imperfect (vă explic imediat care bănuiesc eu că ar fi cauza).
Verbul “a voi”, de origine slavă (“voliti”), se conjugă: eu voiam, tu voiai, el/ea voia, noi voiam, voi voiați, ei/ele voiau. Îl folosim la imperfect, dar nu și la prezent (eu voiesc, tu voiești etc.).
Vorbitorii amestecă paradigmele (totalitatea formelor flexionare ale unui cuvânt), pentru că, deși ne-ar plăcea să folosim verbul “a vrea” peste tot, la imperfect acesta are o “bubă” care ne face să-l preferăm pe “a voi” în loc. Cred că nu ne place nouă cum sună “vream”, “vreaţi” și atunci “îi dăm” cu “voiam”.
Totuși, lipsa r-ului din rădăcină ni se pare ciudată. Păi cum, “voiam” fără r? Ha! ha! ha! Păi ce, noi zicem “putoiam”, “vedoiam”, “avoiam”, “cădoiam” etc., în loc de “puteam”, “vedeam”, “aveam”, “cădeam”? Nu, nu zicem, pentru că astea sunt verbe de conjugarea a II-a (au infinitivul terminat în –ea: “a putea”, “a avea”, “a cădea”), în timp ce “a voi” e de conjugarea a IV-a. Altă mâncare de peşte! De ce spunem “spoiam” (infinitivul “a spoi”), nu “spoiram”?
Şi acum…să înceapă scandalul!
1.Am văzut eu pe dexonline.ro că există verbul “a vroi”!
http://dexonline.ro/definitie/vroi
Oameni buni, trebuie făcută diferenţa între formele consemnate şi formele recomandate (în limba literară). “A vroi” este consemnat (adică apare pe dexonline.ro, dacă-l scriem în căsuţa de căutare), dar nu recomandat, motiv pentru care, de la el, eşti trimis direct la forma corectă din româna literară. http://dexonline.ro/definitie/vrea